vineri, 11 noiembrie 2011

Meteora. Tot mai sus! da nu de Guess Who

Povesteam acum câteva zile, cum că în drum spre Zakynthos, ne-am abătut pentru a petrece o noapte la Meteora. Nu am ocolit mult, doar vreo sută de kilometri, spre oraşelul Kalambaka, cel mai apropiat de complexul monahal Meteora. Mai concret, la Larissa am ieşit de pe autostradă şi am mers spre Trikala, apoi mai departe până la Kalambaka.
Cam tot creştinul de rând a auzit, măcar în treacăt de Meteora, mănăstirile de pe stânci, al doilea mare complex monahal al ortodoxiei, după Muntele Athos. Aşa că dacă tot am auzit şi eram în trecere p-acolo, am zis sa vedem cu ochii noştrii minunea.
Kalambaka ăsta, e un orăşel mic, fix în centrul Greciei continentale, care se diferenţiază de toate celelalte doar prin faptul că Dumnezeu le-a aşezat în apropiere nişte ditamai stâncile de gresie, iar nişte călugări ambiţioşi s-au gândit că ar fi bine să construiasca nişte mănăstiri fix în vârful lor.

Stâncile îţi apar al naibii de impresionante când te apropii de ele dintre Trikala, care se află în mijlocul unei câmpii. Mergi, mergi, mergi prin câmpia aia, la fel cum mergi prin pitorescul Bărăgan între Feteşti şi Drajna, şi deodată îti răsar în faţă ditamai bolovanii. Mănăstirile nu se văd din partea asta, fiind al naibii de bine pitulate printre stânci, abia după ce traversezi tot oraşul şi începi să urci pe un drumeag îngust, ţi se dezvăluie în întreaga lor spendoare.

joi, 10 noiembrie 2011

Şi-am fost şi-n Pula. Aia din Croaţia

PULAAAAAAAA
De 1 Mai lumea se duce la mare. Eu n-am fost niciodată de 1 Mai la Vama Veche, Costineşti, sau pe unde mai e la modă să te duci să te-mbeţi mangă şi să îngheţi de frig pe litoralul nostru. Aşa că acum vreo 3 ani m-am gândit să recuperez şi împreună cu un coleg de servici, la fel de petrecăreţ la mare de 1 Mai ca şi mine, am zis că ce loc mai bun ar fi să petrecem mini-vacanţa de Ziua Internaţionala a Muncii, decât în cunoscuta staţiune Pula. Cunoscută datorită denumirii, că în rest nu cred că ştie cineva cum e p-acolo.
După ce ne-am hotărăt noi, am anunţat consoartele din dotare în legătură cu măreaţa noastră idee, am rezervat la repezeală un apartament cu două camere în buricul târgului, găseşti N variante la o simplă cautare pe google, şi duşi am fost.
Între timp ni s-a mai alăturat un prieten + nevasta, aşa ca am plecat 6 oameni spre Pula. :)
Despre drumul până la Zagreb am mai povestit aici şi aici, iar de la Zagreb până la Pula mai sunt vreo 270 de km via Rijeka. Acum 3 ani, autostrada dintre Rijeka şi Pula era în lucru, însă presupun că acum e gata la ritmul la care croaţii îşi dezvoltă infrastructura. Însă atunci, fără porţiunea aia de autostradă, şi calculând şi cam o oră de învârtit aiurea prin Rijeka, în centrul căreia am ajuns din întâmplare, am făcut cei cam 1200 de km în 16 ore. 

marți, 8 noiembrie 2011

Zakynthos - insula ţestoaselor şi nu numai

Şi nu numai a ţestoaselor, dar şi a epavei de la plaja Navagio, a Grotelor Albastre şi a plajelor fine şi nesfârşite. Asta doar ca să enumerez cele mai cunoscute atracţii ale insulei Zakynthos, sau Zante, a treia insulă ca mărime dintre Insulele Ioniene după Corfu şi Kefalonia, dar cea mai frumoasă şi mai ofertantă dintre ele. 

Cum ajungi in Zakynthos:

Cu avionul sau cu maşina. Sau dacă eşti îndeajuns de ambiţios şi ai nervii bine puşi la punct, cu autocarul. 
Navagio
Găseşti nenumărate oferte de cazare şi transport în oferta agenţiilor de turism româneşti, una mai avantajoasă decât alta, însă eu am preferat să mă duc, ca de obicei, pe cont propriu, cu maşina personală şi cu www.booking.com la îndemână. 
Sunt aproximativ 1300 de km din Bucuresti până pe insulă, via Ruse - Sofia - ieşire din Bulgaria pe la Kulata - Thessaloniki - Larissa - Patra - iar apoi cu feribotul de la Killini - până în capitala insulei, orăşelul Zakynthos. Eu am facut drumul din două bucăţi, la dus abătându-ne un pic de la rută pentru a vizita mănăstirile de la Meteora unde am şi înnoptat. Însă la întors, am mers aţă Zakynthos - Bucureşti. Trezit la 5 dimineaţa, 1 ora pe feribot, apoi ajuns la 10 seara în Bucureşti. 17 ore în total din care o oră petrecută pe feribot, şi mult timp pierdut pe şosele din Bulgaria despre care am mai povestit mai demult. În Grecia unde nu e autostradă e drum cu o banda jumate pe sens, cum cel de la Bucureşti spre Buzău, iar grecii sunt şoferi mai dilii ca noi...pe drumurile alea naţionale se merge mai repede decât pe autostradă.

luni, 7 noiembrie 2011

Ultima zi. Impresii din Sibiu

Ultima zi a excursiei noastre am petrecut-o în oraşul care, după mintea mea, e cel mai frumos din România în momentul de faţă, şi anume Sibiu. Am zis să ne îndulcim totuşi întoarcerea acasă, şi să nu trecem direct de la romantismul şi frumuseţea Budapestei, la forfota, praful şi gri-ul Bucureştiului. Şi ce loc mai bun de acomodare cu România poţi găsi, altul decât Sibiu, capitala europeană a culturii în 2007.
Piaţa Mare
Prima dată am ajuns în Sibiu prin 2000, însoţit de un bun prieten, cu scopul declarat de a da la facultate acolo. Am ajuns dimineaţa, iar secretariatul universităţii începea lucrul abia pe la ora 11, aşa că aveam de umplut 3 ore şi ceva. După vreo 5-6 beri în patru cârciumi diferite, că am zis să cunoaştem oraşul bine, ne-am hotărât că nu e de noi aici, că e oraş vechi, care pe atunci nu era renovat mai deloc, cu bere scumpă şi femei urâte. Aşa că ne-am urcat în autobuz şi am plecat acasă renunând la ideea cu facultate la Sibiu. Şi acum îmi pare rău, dar deh...se întâmplă când iei decizii având multă bere în cap. 
Când am revenit, în 2007, am găsit un oraş cu totul diferit faţă de ce îmi aminteam eu, curat, cochet, cosmopolit, atrăgător şi ofertant, care poate rivaliza cu orice oraş din Europa la orice. Şi nici berea nu mi s-a mai părut aşa de scumpă.

vineri, 4 noiembrie 2011

Prin Cenusa Imperiului. Habsurgic acuma. (3) Impresii din Salzburg

Ultima zi în Austria am rezervat-o pentru Salzburg, oraşul muzicii şi al lui Mozart.
Muzeul Mozart
De la Innsbruck la Salzburg faci doar vreo 2 ore, 170 de kilometri toţi pe autostradă, parte din ei prin Germania. Cazare rezervasem la Hotelul Meininger Salzburg City Center. Aşa-i zice da nu stiu la ce City Center se referă ei, ca la al Salzburgului sigur nu. O fi al regiunii. De la hotel până în centru sunt vreo 3 kilometri, dacă nu mai bine, ceea ce într-un oraş de 150 de locuitori, înseamnă că e al dracu de departe de centru. Preţul 56 de euro din care parcarea a fost 11 euro, că de...aşa-i în tenis. Internet gratis doar în lobby, camerele mari, însă destul de impractice, probabil au avut un designer de interior ori avangardist rău de tot, ori băut bine. Ori ambele. În fine....măcar e destul de uşor de găsit şi a fost ok pentru o noapte, dar dacă mai ajung pe acolo, o să caut alt hotel.
Am ajuns pe la 12 la hotel, ca să aflam cu uimire că check in-ul se face doar după ora 15. Cu deosebită fericire şi recunoştinţa în suflet la adresa politicii hotelului, am lăsat maşina în parcare şi am pornit spre centru, înarmaţi cu o hartă luată de la recepţia hotelului, hotel care e situat cam la vreo 2 centrimetri în afara hărţii, de aproape de centru ce se situează.  

miercuri, 2 noiembrie 2011

Prin Cenusa Imperiului. Habsurgic acuma. (2) Castelele Bavariei. Neuschwanstein, Hohenschwangau, Linderhof.

Treziţi dis de dimineaţă şi chitiţi să ajungem cât mai devreme înapoi şi să ne mai bucurăm de frumuseţea Văii Stubai, pe care plănuisem să o parcurgem pe jos, am plecat spre Germania cu gândul să vizităm Castelul Neuschwanstein, despre care nu ştiam decât că l-a inspirat pe Walt Disney în desenarea Castelului Frumoasei Adormite. 
Castelul Fussen
Cam 130 km ne despărţeau de castel, aflat în apropierea oraşului german Fussen, nu departe de graniţa dintre Austria şi Germania. Ne-a luat cam 2 ore jumate să parcurgem kilometri aştia, deoarece nu există autostradă decât pe o mică porţiune, iar în rest, drum prin munte, bun, dar destul de aglomerat. Şi plin de motociclişti. 
Până la Fussen am ajuns cum am ajuns, însă aici am reuşit să ne pierdem pentru prima dată în excursia asta, deoarece tâmpiţii de nemţi nu au nici un indicator pe care să scrie Neuschwanstein. Pe toate scrie Hohenschwangau, care practic e în acelaşi loc, dar trebuia să ne fi informat şi noi un pic înainte. Ceea ce în întelepciunea noastră vastă, nu făcusem. Măcar am acut ocazia să vedem cam tot orăşelul Fussen, curat, frumos, care are el Castelaşul său în centru, fostă reşedinţă a prinţilor de Augsburg. Nu am mai stat să-l vizităm îndeaproape, fiind destul de nervos şi ocupat să-l găsesc pe celălalt, adică pe Neuschwanstein. Prietenul Google a fost din nou de ajutor, şi după ce am mulţumit inventatorului internetului mobil, care o fi el, am ajuns în parcarea castelelor.  
Zic castelelor pentru că o singură parcare imensă deserveşte două castele superbe, vestitul Neuschwanstein şi la câteva sute de metri depărtare, castelul Hohenschwangau. Ambele castele sunt destul de noi, Hohenschwangau fiind construit pe la 1830 de Regele Maximilian al II-lea al Bavariei, iar Neuschwanstein de fiu-sau, Ludvig al II-lea care l-a început pe la 1869 şi nu l-a mai terminat nici până astăzi, deoarece a fost împiedicat de neînsemnatul fapt că a murit înecat între timp.

marți, 1 noiembrie 2011

Prin Cenusa Imperiului. Habsurgic acuma. Impresii din Alpii austrieci. Innsbruck, Stubaital

Dacă în posturile anterioare povesteam cum au reuşit oraşele italiene să-mi sece şi ultimele rezerve de romantism şi răbdare şi să mă aducă pe culmile disperării cu forfota, gălăgia şi mizeria lor, de cum am scăpat şi am trecut graniţa în Austria, mi-am regasit liniştea şi calmul. De fapt abia acum l-am găsit, că nu cred să le fi avut înainte.
Valea Stubai
Am plecat din sătucu nostru italian Dolo cu noaptea în cap, că mă strafulgerase pe mine ideea să nu mai mergem pe autostrada, ci pe drumurile naţionale ca să mai admirăm peisajul şi să şi să nu mai plătim taxele de autostradă piperate ale italienilor. Proastă idee la care am renunţat foarte repede, datorită aglomeraţiei am făcut 30 de km în 40 de minute. S-ar părea că nimeni nu vrea să plătească taxele de autostradă. Am renunţat la peisaje şi la Vicenza am intrat din nou pe autostradă pe care am mers vreo 200 de km până la intrarea în Austria prin Pasul Brenner sau Brennero în italiană. Brennero scrie şi pe indicatoare, nu vă aşteptaţi să găsiţi altele care să indice vreun oraş cunoscut sau Austria, că aşteptaţi degeaba. Înainte de intrarea în Austria am plătit vreo 17 euro taxe de autostradă, plus încă 7.5 euro vignetta pentru Austria pe care am luat-o de la un popas de pe marginea drumului. Tot de la popasul asta am luat şi cele mai proaste sandwich-uri cu snitzel pe care le-am nimerit vreodată. Dar de fericire că ieşim în sfârşit din Italia, i-am iertat. 

joi, 27 octombrie 2011

Prin cenuşa Imperiului Roman. Partea 5: Impresii din Verona

Al doilea oraş italian în care am ajuns a fost Verona, care după aglomerata Veneţie a părut iniţial ca o gură de oxigen. 
Hartă Verona
De la Veneţia la Verona sunt vreo 130 de kilometri pe autostradă. De data asta n-am mai nimerit blocaje, doar un pic mai aglomerat la ieşirea spre Vicenza, aşa că într-o oră şi un pic am fost în centrul Veronei. Am parcat într-una din multele parcări subterane din centru, dacă mai reţin bine parcarea costa 2 euro/ora, am făcut o poză a harţii turistice prezentă la intrarea în parcare să pricepem totuşi pe unde mergem, şi am pornit la pas prin oraş.  
Am trecut de poarta oraşului şi am intrat imediat în Piazza Bra, în care se găseşte Amfiteatrul, care cică este al treilea ca mărime din Italia după Colosseumul din Roma şi Arena din Capua. Arena era în curs de amenajare pentru un spectacol de operă ce avea să aibă loc în seara aia, aşa ca o grămadă de muncitori forfoteau în toate direcţiile încercănd să pară utili şi că ar avea treabă. Cred că macar parte din ei erau români, că n-am prea văzut pe nici unul care să şi facă ceva concret. 

marți, 25 octombrie 2011

Bă ce amuzant sunt! :))

Reclamă la iaurt nu mai făcusem până acum pe un blog de travel, dar până la urma urmei de ce nu? Că doar iaurt manânc destul de des în călătorii, iar Danone are o campanie foarte mişto de lansare a iaurtului Cremoso în care îşi îndeamnă consumatorii să aleagă noua aroma care va fi lansată, oferind şi nişte premii foarte atractive participanţilor. Mai multe detalii pe site-ul promotiei. Eu zic să participaţi că sigur n-aveţi încă planuri de revelion.
Iar legatura cu blogul de travel e că am şansa ca Danone să mă trimită în călătorie la Paris sau la Amsterdam. Diferenţierea între astea două destinaţii se face  pe http://blogjuan.ro/ unde cică eu trebuie să demonstrez că sunt amuzant sau romantic, de parcă ambele în acelaşi timp nu se poate. Oricum având în vedere antecedentele, şi daca aţi citit măcar ultima mea postare, probabil sunteţi de acord că la partea cu romantismul mi-ar fi destul de greu să mă încadrez.
Deci, dacă sunteţi de acord cu mine, mă consideraţi al naiba de amuzant, şi vreţi să mă trimiteţi la Amsterdam să vă povestesc mai pe larg decât am povestit aici despre ce se întamplă p-acolo, VOTAŢI-MĂ AICI pe http://blogjuan.ro/ la ăia amuzanţi, în stânga jos.

PS:  pentru femeile care citesc aici mă vad nevoit să menţionez că  fac doar mişto, eu fiind cel mai mare romantic din lume. Romeo, Don Juan şi cu Banderas îşi dau pumni în gură dacă e să se compare cu mine la romantism.

Prin cenuşa Imperiului Roman. Partea 4: Impresii din Veneţia

Din Kranjska Gora am plecat cu noaptea în cap, parte ca să ajungem devreme, parte că nu am mai putut dormi graţie unor copii cazaţi la parterul vilei şi care la 6 dimineaţa erau agitaţi rau de tot.
Pentru ziua asta aveam programată o călătorie de doar vreo 250 de km, până la Hotelul Antille din Dolo, un sătuc situat la vreo 20 de km de Veneţia şi vreo 15 de Padova. Rezervasem 2 nopţi aici, la preţul de 45 de euro camera dublă pe noapte, că am zis să avem îndeajuns timp să ne plimbăm. Din cei 250 de kilometri, mai bine de 200 erau pe autostradă aşa că nu mă aşteptam să facem mai mult de 3 ore şi ceva. Graniţa era la vreo 15 km doar şi nici nu ne-am prea dat seama că am intrat Italia până când am intrat pe autostradă iar indicatoarele au început să fie scrise în italiană. Până în apropiere de Udine, când am oprit la benzinărie, nimic deosebit, autostrada cam aglomerată însă se circula bine. La benzinărie însă, ne-am prins cu adevărat că am trecut în altă ţară. Mizerie, dezordine, învălmăşeală, mai ceva ca o zi de Duminică la bâlci.
Pe aici a trecut şi Ghiţă cu ai săi
După ce am scăpat din benzinărie, din italiana destul de aproximativa pe care o stiu, am înţeles de pe afişajele electronice că e coadă de 12 kilometri lungime pe autostradă. Nu i-am crezut, dar ai naiba nesimtiti au ţinut morţiş să-mi demonstreze că au dreptate. Vreo 2 ore şi ceva mi-au luat ca să parcurg aia 12 kilometri şi să descopăr că nu era absolut nici un motiv pentru care să fie ambuteiaj. Pur şi simplu era şi atât. 
Am ajuns la  hotel pe la 1 după-amiază, cu vreo 2 ore întârziere, după ce am platit taxă pentru autostrada aia vreo 16 euro. Tot e bine că se plateşte la numarul de kilometri, că dacă se plătea la ora de staţionare ieşea mult mai scump. Aşa...16 euro ca să mergi cu viteza cu care se merge la Răzoare la 9 dimineaţa, rezonabil. :)))
Hotelul Antille este nici prea prea, nici foarte foarte, e situat în centrul unui sat liniştit, prin care sâmbătă la ora prânzului la care am ajuns noi, nu era nici ţipenie de om. Camerele sunt foarte spaţioase, curate, şi destul de confortabile, lipseşte însă internetul şi frigiderul în camera, iar dacă vii aici fără maşină...cam greu să te descurci.

vineri, 21 octombrie 2011

Prin cenuşa Imperiului Roman. Partea 3: Ljubljana, Castelul Bled si Kranjska Gora

Dis de dimineaţă, după o noapte în care am dormit neîntors, şi după un mic dejun format din produse de patiserie al naiba de bune şi ieftine, luate dintr-un supermarket Mercator, am purces, cu destul de multă lene, la vizitarea Ljubljanei. Deşi este capitala Sloveniei, Ljubliana are aerul unui liniştit orăşel de provincie - are doar 250 de mii de locuitori - ordonat şi curat, dezvoltat pe malul râului Ljubljanica şi în jurul Castelului situat strategic pe vârful unui deal. Castelul Ljubljanski Grad reprezintă şi principalul punct de atracţie al oraşului alături de podurile de peste râu, Podul Triplu şi Podul Dragonilor.  
Hartă Ljubljana
Dragonul este protectorul şi simbolul oraşului, prezent fiind în absolut tot ce face referire la Ljubljana de la carţi poştale la coşurile de gunoi de pe marginea străzii. 
Dacă porneşti din Piaţa Congresului - pe care n-o poţi rata fiind cea mai mare din oraş şi locul care oferă cea mai bună privelişte asupra Castelului - şi mergi pe malul râului Ljubljanica printre zecile de terase, ajungi la Podul Triplu care face legătura între oraşul vechi şi Piaţa Preseren, denumită astfel în memoria celui mai mare poet sloven, France Preseren, de care eu, ca un ignorant ce sunt...n-am auzit până acum. Tot în piaţa Preseren e şi Biserica Franciscană , cu o arhitectură tare faină cu influenţe veneţiene. Peste apă, după o scurtă plimbare prin oraşul vechi în care treci pe lângă Catedrală şi alte câteva clădiri interesante, ajungi la funicularul care te duce la Castel. Daca esti îndeajuns de ambiţios poţi urca şi pe jos, cam vreo 3 kilometri, pe o pantă destul de abruptă. Noi n-am fost.

joi, 20 octombrie 2011

Prin cenuşa Imperiului Roman. Partea 2: Peştera Postojna şi Castelul Predjama din Slovenia

A doua zi dimineaţă, după ce am băut cafeaua în livada înverzită a pensiunii admirând superba panoramă a dealurilor croate, am pornit la drum cu destinaţia Ljubljana. Am preferat drumul pe coasta dalmată celui pe autostradă, aşa ca de la Plitvice, am făcut dreapta spre Otocac apoi Senj, un frumos orăşel la coasta Adriaticii, şi spre Nord de-a lungul coastei până la graniţa cu Slovenia, via Rijeka, oraş industrial şi port la Adriatica, fară mari veleităţi turistice.
Livada pensiunii Miletic
Drumul de la Plitvice la mare, adică la Senj, e, ca majoritatea drumurilor din zona aia muntoasă, foarte pitoresc, cu asfalt bun şi multe, multe curbe. Am făcut o singură oprire într-un luminiş, să luam micul dejun la iarba verde, adică, mai concret, să terminăm salamul şi caşcavalul luate de cu seară de la supermarket.
După ce am trecut de Senj, pe drumul de coastă spre Rijeka am vazut cea mai mare concentraţie de motociclişti pe kilometru de şosea de până acum, majoritatea germani şi austrieci veniţi cu nevasta să se bucure de soare, mare, bere, drumuri bune, virajate şi alte chestii minunate pe care le oferă coasta Croaţiei.

miercuri, 19 octombrie 2011

Prin cenuşa Imperiului Roman. Partea 1: Lacurile Plitvice din Croaţia

După cum ziceam acum ceva vreme, îmi doream să văd Nordul Italiei şi Alpii austrieci de multă vreme. Drept urmare, când s-a ivit ocazia să ajung prin apropiere, adică în Slovenia, am luat şi nevasta după mine şi mi-am prelungit "sejurul" cu câteva zile, ca să am suficient timp de vizitat ce-mi trăznea mie prin cap să vizitez.
Am plecat cu maşina din motive de comoditate în primul rând, iar în al doilea rând, deoarece trebuia să apar si relativ prezentabil în nişte situaţii, chestie care îmi venea destul de greu după o zi întreagă de mers pe motocicletă. Traseul din capul meu avea mai bine de 4 mii de kilometri şi trecea prin şapte ţări: România, Serbia, Croaţia, Slovenia, Italia, Austria şi Ungaria. 
Traseu
După ce mi-am fixat bine ideea în cap şi am rezolvat şi cu zilele libere, am trecut, pentru prima dată de când mă plimb eu, la o planificare cât mai exactă a excursiei, cu buget estimat, cu rezervări în toate locurile de popas, obiective de vizitat si etc. Toate puse într-un frumos fişier excel cum îi şade bine unuia care are treabă cu calculatoarele şi cu raportările. Nush ce mi-a venit, că oricum m-am ţinut de fişierul ala fix prima zi, după care s-a cam dus dracu....data viitoare nu mai fac nici de-al dracu. Doar rezervările făcute toate pe www.booking.com au prins bine, din tot demersul meu organizatoric. 
Prima oprire programată a fost la Lacurile Plitvice din Croaţia, loc despre care am auzit şi citit extrem de mult, şi pe care îmi doream de foarte mult timp să-l vizitez.
Până acolo cale lungă însă.

joi, 13 octombrie 2011

România pitorească: Pân la Sighet şi-napoi. Partea 4. Maramureş, Sebeş - stop joc

        Deşi acum nu am mai avut timp de vizitat mare lucru de data asta, cu alte ocazii nu am avut un program atât de strâns şi am reuşit să vizităm Cimitirul Vesel de la Săpânţa, Mănăstirea Bârsana şi Cavnicul, cele mai cunoscute obiective turistice din zonă.
Cimitirul Vesel Săpânţa
Cimitirul vesel, pe mine personal nu m-a impresionat cu nimic, fiind doar un cimitir cu cruci albastre şi nişte epigrame mai mult sau mai puţin reuşite scrise la fiecare. Dacă ai timp şi esti chiar interesat de imaginaţia creatorului de cruci ai ce face acolo o zi întreagă încercând să descoperi cea mai amuzantă cruce, cea mai frumoasă pictura sau cel mai îngrijit mormânt dintre cele 800 prezente. Cea mai veche cruce datează de prin 1935 când un sculptor glumeţ s-a gândit că ar fi o idee bună să facă din moarte un prilej de bucurie. Dacă însă esti un oltean ignorant ca mine, 5 minute îţi sunt de ajuns să te edifici asupra întregii chestiuni. Dacă aveţi nevoie de cazare aici, pot recomanda Pensiunea Adi din Săpânţa. Preţuri bune, palincă şi mai bună. 
Mănăstirea Bârsana în schimb este cu totul altă treabă. E pur şi simplu un loc superb în care aş reveni oricând cu plăcere. Întregul complex de aici e de o frumusete neasemuită şi nu trebuie ratat.
Bârsana
Pe drumul dinspre Sighet şi Bârsana am descoperit o mica bisericuţa de lemn pe vârful unui deal, în mijlocul unei livezi de pruni, al cărei nume spre ruşinea mea l-am uitat. Nu era nimeni acolo, nici macar popa sau vreun ţârcovnic, biserica era închisă, linişte totală, verde, natura, pur şi simplu feeric. Vorba unui prieten: "bă frumos în Maramureşul ăla, să tot stai să te uiţi ca boul la dealurile alea."

miercuri, 12 octombrie 2011

România pitorească: Pân la Sighet şi-napoi. Partea 3. Pasul Prislop, Borşa, Sighetul Marmaţiei

Bucovina
     Ziceam la sfârşitul postului trecut că Anca Boagiu a avut alte planuri cu ziua a treia a excursiei noastre. Am plecat pe la 10 dimineaţa din Vatra Dornei către Sighetu Marmaţiei. Harta zicea sa mergem spre Câmpulung, iar în satul Iacobeni să facem stânga spre Borşa. Aşa am făcut, dar după ce am făcut stânga la vreo 2-3 kilometri am oprit ca nu eram sigur că suntem pe drumul cel bun. Nu prea mai era asfalt. După ce ne-am edificat că e drumul corect, înjurând de toţi Dumnezeii, morţii si răniţii pe Gheorghe Flutur, Elena Udrea şi care care o mai fi de înjurat, am pornit mai departe către Borşa. Noroc cu peisajul care mai atenua din durerea pricinuită de gropi şalelor mele. S-ar putea să fie şi asta o tactică, nu facem drumul ca să fie turistul obligat sa meargă încet şi să admire frumuseţile patriei. Traseele, localităţile şi toate obiectivele sunt semnalizate exemplar, singura problema e...cum mama naiba să ajungi la ele când drumuri nu există.

marți, 11 octombrie 2011

România pitorească: Pân la Sighet şi-napoi. Partea 2. Sighişoara, Bistriţa, Tihuţa, Vatra Dornei

Pornirea. :)
   A doua zi dimineaţă, deşi Busuioc, Weather Channel şi Accuweather se puseseră toţi de acord că în Bucovina e foarte frig şi plouă, am zis să ne încercăm norocul şi să avem ca punt terminus pentru a doua zi de călătorie, Vatra Dornei. Traseul urma să fie: Sâmbăta, Agnita, Sighisoara, Tg Mureş, Bistriţa, Vatra Dornei prin pasul Tihuţa. 
Buuuuuuuun...plecat pe la 9 jumate din Sâmbăta spre Sighisoara via Agnita. Nu mai fusesem niciodată pe drumul ăsta, iar eu, în nemernicia mea, nu m-a dus capul să mă gândesc mai departe de: "cât de rău poate să şi fie"...Al dracului de rău...Peisajul e fermecator, satele transilvănene neshimbate de sute de ani, oameni la arat cu plugul, copii încolonaţi mergănd către şcoala, biserici fortificate, păşuni de un verde irlandez...pitoresc de-a dreptul. Dar asfaltul....offfffffff!!! n-am reuşit să depaşesc astronomica viteză de 70 de km/h şi să ajung în Sighisoara fără câteva vertebre tasate. Nu sunt gropi deloc, însă este atât de denivelat încât dacă pleci cu o oală de mâncare de mazăre în portbagaj, sigur ajungi cu supă cremă la destinaţie. După ce am parcurs cei 80 de kilometri în vreo 3 ore şi i-am pomenit pe cei de la Ministerul Turismului din nou, în nenumărate rugăciuni, am ajuns la Sighisoara. Despre Sighisoara am mai povestit cu altă ocazie aşa că n-am mai oprit, continuând drumul spre Târgu Mureş fericiţi ca asfaltul e perfect şi putem merge liniştiţi fără să ne fie frica că sare vreo roată sau vreun rinichi în şanţul de pe marginea drumului.

luni, 10 octombrie 2011

România pitorească: Pân la Sighet şi-napoi. Partea 1. Transfăgărăşan, Sâmbăta de Sus

    N-am mai scris nimic de ceva vreme din două motive: unul ar fi că am fost mai mult plecat,dar al doilea şi cel mai aproape de adevăr e că n-am avut chef, fiind prea preocupat să-mi plâng de milă şi să fiu trist că o să schimb prefixul.
Cu ocazia nasolului eveniment am luat una bucată nevastă, suit pe una bucată motoretă şi plecat până unde se agaţă harta în cui şi se fac reclame pe bani multi de către Ministerul Turismului, adică în Maramureş. 
Fără mari pregătiri, doar cu o dată de plecare, una de întoarcere şi 5 zile între ele ca şi plan, joi dimineaţă am încărcat motoreta cu toate cele necesare plus încă pe atâta şi am luat-o uşor, uşor, că mai tare nu aveam aprobare, pe A1 către Piteşti. De aici alegerea a fost simplă, cum nu mai fusesem niciodată pe Transfăgărăşan pe două roţi, ne-am găndit că ar fi un moment la fel de bun ca oricare altul să-l încercăm, mai ales că în curând vine iarna şi va trebui să mai aşteptăm pană în iunie la anul. 
Cetatea Poenari
Măreaţă idee, păcat că Anca Boagiu sau cine dracu e ministru la transporturi face tot posibilul să o îngreuneze. După Arefu şi Cetatea Poenari, pe vreo 10 kilometri drumul nu mai e drum, e doar o succesiune nesfârşită de gropi, şanturi şi alte capcane pentru şoferi. 
La Cetatea Poenari n-am mai urcat, am fost aici în urma cu vreo 3 ani şi mi-au ramas în cap, în picioare şi în spilnă cele 1480 de trepte pe care trebuie să le urci ca să ajungi la ea. Ajuns sus te întâmpină vreo doi câini şi un nene care îţi cere bani pentru intrare. Omul asta probabil are cea mai buna condiţie fizică din judeţ sau măcar de la el din sat, plus niste nervi de fier având în verdere că slujba lui presupune ca în fiecare zi să urce şi să coboare 1480 de trepte şi să stea singur de nebun asteptând vreun rătăcit de turist căruia să-i taie bilet. Priveliştea de la cetate e încăntătoare, în rest au mai rămas doar vreo câteva ziduri în picioare şi istoria cetăţii pe unde a călcat Vlad Ţepeş. Merită vizitată o dată în viaţa, de mai multe ori doar dacă eşti chitit să faci condiţie fizică sau total masochist.

miercuri, 17 august 2011

România Pitorească: Vulcanii Noroioşi

Cum tot nu prea aveam nici un plan în acest minunat week-end prelungit, iar muntele şi marea erau practic inaccesibile datorită puhoaielor de conaţionali amatori de turism de week-end, am zis să vizitez şi eu pentru prima dată vulcanii noroioşi de lângă Buzău, despre care am înţeles că sunt unii dintre puţinii de acest gen din Europa.

Zis şi făcut, sâmbătă dimineaţa, am suit nevasta pe motor si haida spre Buzău. Până la Urziceni tot aglomerat ca dracu, datorită aceloraşi conaţionali în drum spre mare, care au ales drumul vechi. Drumul până la Buzău este relativ bun, o bandă şi jumătate pe sens, motiv pentru care şoferii de la noi au impresia ca e autostradă, însă se circula destul de bine. Peisajul însă este total dezolant, pe dreapta porumb, pe stânga cartofi sau ocazional buruieni, ăsta fiind cred unul dintre motivele pentru care se circula aşa de repede, ca să scapi dracu de peisajul ăla. 

Ca să ajungi la vulcanii noroioşi, din Buzău trebuie sa urmezi indicatoarele către Braşov şi Nehoiu. La vreo 15 km de Buzău, în localitatea Sătuc, se face un drum la dreapta, semnalizat corespunzător, cu Vulcanii Noroioşi 15 km. La vreo 400 de metri o nouă intersecţie, tot cu indicatoare, aici faci stânga. Cei 15 km de la drumul naţional până la obiectivul final sunt absolut minunaţi, drumul te poartă prin nişte dealuri minunate, de un verde aproape irlandez. Păcat de starea asfaltului, care în mare măsura e prost, prin de denivelări şi gropi datorită alunecărilor de teren. Un lucru bun însă, indicatoare sunt peste tot, deci măcar nu ai cum să greşesti drumul. 

sâmbătă, 13 august 2011

Impresii din Budapesta - Perla Dunarii - obiective turistice

              Rămăsesem în postul trecut la obiectivele turistice din Budapesta, care sunt cu nemiluita şi ţi-ar lua o gramadă de timp doar să treci prin faţa lor, aşa că o să încerc să fiu cât mai scurt şi concis şi să vă las plăcerea de a le descoperi singuri, să nu fiu eu ăla care povesteşte filmul înainte de a începe.

Parlamentul Ungariei
       Cea mai cunoscută cladire din Budapesta, prezentă pe toate cărţile poştale şi in toate albumele, cred că este cladirea Parlamentului, care se oglindeşte în apa lină a Dunării de pe malul stâng, adicălea Pesta. Deşi la capitolul mărime, îi batem de departe cu al nostru Parlament din Casa Poporului, se dovedeşte încă o dată că mărimea nu contează, Parlamentul ungurilor fiind de o frumuseţe care te lasă mut de uimire. A fost construit imediat după unificarea oraşelor de pe malurile Dunării în ceea ce azi cunoaştem ca Budapesta, adica pe la 1880, pentru a găzdui "Ansamblul Naţional Maghiar". Habar n-am cine a fost arhitectul, dar faină treabă a făcut. Se poate vizita şi interiorul, însă, spre ruşinea mea, până acum nu am reuşit să-mi fac timpul necesar. În aceeaşi piaţă intitulată Kossuth Lajos, se mai găsesc şi Muzeul de Etnografie şi Ministerul Agriculturii, ambele funcţionând în nişte clădiri superbe. 

joi, 11 august 2011

Impresii din Budapesta - Perla Dunarii - date logistice. :)

Harta Centru Budapesta
       Toată lumea ştie că Budapesta e un oraş frumos, capitala unei ţari care are mai mulţi kilometri de autostradă decât probabil vom prinde noi in România în viaţa asta. Însă ştie mai mult din auzite, că puţini concetăţeni îşi fac timp să viziteze oraşul, în drum spre pârtiile de ski din Austria sau spre outletul de la Parndorf, unii din comoditate, alţii din prostie pe motivul că dă-i încolo de unguri nu le las eu banii mei (cunosc cazuri). Şi sincer să fiu, maaaaaaare prostie fac, Budapesta fiind unul dintre cele mai frumoase oraşe din Europa, sau măcar din alea pe care le-am vizitat eu.
Puţini ştiu că Budapesta, de fapt cele două oraşe de pe malurile Dunării, Buda şi Pesta, care s-au unit abia prin anii 1800, au fost infiinţate cu denumirea asta de bulgari, prin secolul 8, când bulgarii erau ei mari oameni şi aveau imperiu. De atunci, cele două mici garnizoane au înflorit, s-au dezvoltat, au crescut şi au fost distruse de mai multe ori şi reconstruite, ultima oară după cel de-al doilea război mondial, în care bună parte din oraş şi toate podurile peste Dunăre au fost distruse. Acum, bună parte din Buda este inclusă în patrimoniul UNESCO, iar Budapesta este unul dintre cele mai vizitate oraşe din Europa.

joi, 21 iulie 2011

O zi bună de plajă - NOT!!! (spre Neptun)

        Acum două săptămâni, a trebuit să ajung pentru o zi la Neptun. Nu mai trecusem pe acolo de câţiva ani buni, şi chiar şi atunci fusesem doar în trecere. În imaginaţia mea Neptunul era tot cel de pe vremea răposatului, staţiunea de lux a litoralului, în care nu ajungea oricine, fiind rezervată mai mult pentru activisti ş.a.m.d.. Urma să descopar însa, că zilele de glorie au trecut de mult... 
Nămol
Dacă tot am zis că ma duc, în mintea mea m-am gandit să îmbin utilul cu plăcutul şi să ma duc cu motocicleta. Zis şi făcut, mă trezesc, mă uit pe geam...ceva nori însă destul de cald, iau 2 tricouri, slipul şi o pereche de şlapi, le îndes în coburi lânga costumul de ploaie şi "pe cai, că se filmează". Până pe la kilometrul 100 pe A2 totul bine şi frumos, soare, autostrada liberă, mers cu cruise controlul la 120km/oră...o feerie. Înainte de iesirea de la Drajna, începe sa picure. Din ce în ce mai tare. Până la urmă opresc sub un pod deşi nu ploua tare, zicând că daca tot am costumul de ploaie la mine de ce să nu-l şi folosesc. După vreun sfert de oră şi multe injurături de Dumnezei, biserici, răposati şi altele reuşesc să-l şi închid, după ce în prealabil stricasem şi reparasem fermoarul. Plec. În 5 minute ploaia se opreşte facând loc unui arzător soare de iulie. Îmi blestem soarta, însă din comoditate nu mă mai opresc să dau costumul de ploaie jos, decizie care mai târziu se va dovedi de o uimitoare inspiraţie. Trec podul peste Dunăre şi vine staţia de taxare. Portofelul este în blugi, sub costumul de ploaie, care e dintr-o bucată...Dumnezeu e din nou glumeţ. Reusesc sa ajung la el, stricând din nou fermoarul, dar de data asta am experienţă în a-l repara. Rămân cu costumul pe mine că se vedea destul de negru la orizont, iar la Cernavodă îmi vine geniala idee să o iau spre Ion Corvin, să ajung in Mangalia şi de acolo Neptun. Pe la Rasova, aproape concomitent mi se aprinde becul de la benzină şi începe sa plouă. Întâi timid, dar în 5 kilometri cerul se rupe şi îmi cade mie în cap, tot deodată. Zic că deh...ploaie de vară, nu ţine mult...Trebuie să menţionez că în ziua aia nu mi-au ieşit deloc predicţiile....

marți, 19 iulie 2011

Gura Portiţei - Hai că se poate!

Adică se poate găsi un loc pe litoralul nostru fără manele, fără mulţi cocalari pe metru pătrat, fără BMW-uri parcate pe faleza, cu maxim 100 de oameni pe plajă şi fara sticle, pet-uri şi alte ambalaje plutind în apă.
Cormorani
Motivul pentru care nu am mai postat nimic zilele astea pe blog, şi am ales ajutorul prietenilor ca să se mai vadă că mai traiesc, este că am petrecut câteva zile pe litoralul nostru, una în Neptun şi vreo 5 la Gura Portiţei. Despre Neptun o să scriu într-un post viitor, deşi mare lucru nu e de zis, postul ăsta fiind dedicat unui loc care mi-a dat impresia că mai exista totuşi o speranţă şi pentru litoralul nostru, şi anume Gura Portiţei.

Ca să ajungi din Bucureşti la Gura Portiţei, nu este mare filozofie: o iei pe A2, doar că la Medgidia, în loc sa alegi clasicul drum spre Constanţa, o iei spre Tulcea. De menţionat că drumul care face legătura între Medgidia şi  drumul european Constanţa - Tulcea este în lucru, aşa că...oricum sunt două variante. Ori ieşi de pe A2 la Drajna şi urmezi drumul vechi: Slobozia, Hârşova, iar de acolo dai în drumul Tulcea-Constanţa, ori pană la Cernavodă pe autostradă, iar de acolo trebuie să dai in acelaşi drum Tulcea-Constanţa, de preferinţă pe la Ovidiu. După ce ai ajuns pe drumul ăsta Tulcea-Constanţa, în localitatea Baia se face dreapta un indicator spre Jurilovca, de unde se ia vaporaşul catre Gura Portiţei. Ambele variante Bucureşti-Jurilovca durează aproximativ 4 ore. 

vineri, 8 iulie 2011

Impresii din Sofia. Sau cum sa (re)descoperi mandria de a fi bucurestean

Pentru a nu stiu cata oara si cu la fel de putina placere, a trebuit sa ajung in capitala vecinilor de la sud de Dunare si anume Sofia. Multi romani trec pe aici, insa majoritatea doar tranziteaza orasul, folosind centura ca sa ajunga catre Grecia. Si sincer sa fiu, bine fac, mare lucru de vazut in capitala Bulgariei nu ai, in schimb ai mari sanse sa ramai fara pivoti, rulmenti sau toata roata in minunatele gropi strazi ale Sofiei.
Pod Giurgiu-Ruse
Cel mai simplu mod sa ajungi la Sofia este cu masina, desi si Tarom-ul are zbor direct, insa cu masina proprie faci cam 5 ore daca iesi din tara pe la Ruse. 60 de kilometri Bucuresti - Giurgiu, platesti taxa de pod 25 de lei, treci podul, si iei Vigneta pentru Bulgaria. Cu vigneta asta te lovesti pentru prima data de ospitalitatea bulgarilor. Daca opresti la primele benzinarii de dupa vama o sa ai surpriza ca vigneta sa coste pentru 7 zile: daca platesti in leva - 10 leva, daca platesti in euro - 6 euro (12 leva), daca platesti in lei - 30 de lei (15 leva). Si cea mai frumoasa parte e ca au nesimtirea sa zica: nu acceptam leva. :)))) Drept urmare, recomandarea mea e sa cumparati vigneta de la benzinarii aflate la o departare mai mare de vama gen Shell sau OMW, sunt destule si poti parcurge 30 de kilometri de la granita fara sa te intrebe nimeni nimic.
Dupa ce reusesti sa iei vigneta, de la Ruse pana la Sofia ai cam 310 kilometri de drum destul de bun, chiar si vreo 80 de km de autostrada inainte de intrarea in Sofia. Miturile cu politistii bulgari care sunt mai spagari decat ai nostri sunt niste aiureli alimentate insa necontenit de multimea de cocalari romani care bantuie pe soselele Bulgariei. Sunt cateva radare pe drum puse strategic, la ciupeala, insa nu mai multe decat la noi, si stau de obicei in aceleasi locuri si anume la Byala, la intrarea si iesirea in Pleven si pe autostrada la iesirea din tuneluri unde e limita de 80 de km/h. Insa daca mergi regulamentar si respecti cat de cat regulile elementare de circulatie, nu are nimeni nici o treaba cu tine. Am vazut multe masini cu numere de Romania oprite, masini care ma depasisera in prealabil cu 150 de km/h pe limita de 60, care faceau intrecere intre ei...sau alti Supermeni Damboviteni din astia, ceea ce demonstreaza ca daca esti tembel acasa, esti tembel oriunde si meriti sa fi taxat. Tot astia sunt cei care se plang de spaga pe care trebuie sa o dea in Bulgaria, inas o dau din prostia lor, deoarece nimeni nu te opreste fara motiv.

luni, 4 iulie 2011

Vacanta in Turcia - Partea III: Impresii din Istanbul (2)

De la Palatul Topkapi am plecat catre Marele Bazar, tot pe jos, desi sunt cam 2 kilometri. Si bine am facut ca pe drum am dat de intrarea in Cisterna Basilicii, adica unul dintre rezervoarele de apa ale orasului, veche de mai bine de 1500 de ani. Are o suprafata de 10 mii de metri patrati, luminata difuz si misterios, iar apa se pot 
The Basilica Cistern
distinge cei mai grasi crapi pe care mi-a fost dat sa-i vad. La capatul cisternei, sustinand doua coloane se gasesc doua capete sculpate ale Medusei, cea la care daca te uitai te transformai in stana de piatra. Nimeni nu stie cine le-a adus acolo si cand. Intrarea se gaseste foarte aproape de Hagia Sofia, peste strada cu liniile de tramvai, si costa 10 lire, dar face toti banii daca e sa ma intrebati pe mine. 

Pana la Marele Bazar sunt 2 statii de tramvai, care insa merita parcurse pe jos, pe drum intalniti Coloana Arsa, sau coloana lui Constantin ridicata la transferarea capitalei Imperiului Roman de la Roma la Constantinopole de catre Constantin cel Mare, plus inca vreo patru moschei dintre care cea mai impresionanta este cea a lui Baiazid al doilea aflata la statia de tramvai cu acelasi nume. Tot aici gasiti si intrarea in campusul Universitatii in care in trecut a functionat Ministerul de Razboi al Imperiului Otoman. Tot in cadrul campusului este si turnul lui Baiazid, un fel de Foisor de Foc al Istanbulului. Coborand pe langa zidul Universitatii, ajungi la una din multele intrari in Marele Bazar. N-ai cum sa nu-l gasesti ca agitatia incepe de la cateva zeci de metri inainte. 

Marele Bazar
In Marele Bazar, construit inainte de anul 1500, sunt peste 4 mii de magazine acoperite, care vand si pe dracu in patru, cu cei mai agasanti vanzatori din lume. Aur, piele, dulciuri, mirodenii, haine, covoare, suveniruri tot ce vrei si ce nu vrei incearca sa-ti fie bagate pe gat de tot felul de oameni care mai de care mai "binevoitor" sa te ajute. Daca apuci sa intri in vorba cu vreunul, cu greu mai scapi fara sa cumperi ceva de la el. Totul e negociabil grav de tot pana la aproape un sfert din pretul cerut, initial toti cer niste preturi exorbitante pentru ca mai apoi sa ajungi la pretul relativ corect. Depinde de tine cat esti dispus sa platesti, insa dupa discutii cu vreo 5 vanzatori diferiti pentru acelasi produs, reusesti sa-ti cam dai seama care e pretul de cost sub care nici unul din ei nu se va duce. Poti pierde linistit cateva zile aici, noroc ca e deschis doar pana la ora 20 seara. Daca ai nervii tari, picioarele in regula si chiar iti doresti sa cumperi ceva, merita cu prisosinta sa aloci cateva ore Bazarului, este imposibil sa pleci fara a gasi nimic pe placul tau. 

duminică, 3 iulie 2011

Vacanta in Turcia - Partea III: Impresii din Istanbul (1)

Dupa ce ne-am saturat de mare, soare, lenevit si dupa ce am vazut cam tot ce era de vazut in jurul Kusadasi-ului, am pornit spre urmatoarea destinatie: cel mai mare oras al tarii, fosta capitala a marilor imperii si punte de legatura intra Europa si Asia, numita Bizant, Constantinopole sau Instanbul, in functie de cine il stapanea.

Harta Turistica Istanbul
De la Kusadasi la Istanbul sunt cam 650 de kilometri, din Izmir mergi catre Bursa, iar apoi pe malul Marii Marmara pe care practic o inconjori pana cand ajungi la stramtoare Bosfor. Drumul e excelent, un fel de semi autostrada, care in cativa ani va deveni autostrada in toata regula intrucat se construieste, iar pe ultimii 100 de km dai in autostrada pe bune care leaga Istanbulul de capitala Ankara, autostrada cu plata. Trebuie sa cumperi o cartela de acces pe autostrada de la chioscurile aflate inainte de bariere, cartela care costa 20 de lire turcesti, insa doar 15 din ele se regasesc ca si credit utilizabil. La fiecare iesire de pe autostrada ti se scade contravaloarea de pe cartela, de la Izmit la Istanbul a costat 2.3 lire. De retinut ca autostrada se continua si de la Istanbul pana la Edirne, aproape de granita cu Bulgaria, deci cartela va mai fi de folos.
Avand in vedere ca viteza medie pe drumurile turcesti a fost de peste 100 de km de ora, am facut doar 7 ore pe drum cu tot cu opriri de cafea, realimentare cu benzina...etc... Ce am uitat sa zic in posturile anterioare e ca pretul benzinei in Turcia e absolut usturator, 4.18 lire in medie adica aproximativ 8 lei, motorina fiind 3.9 lire...
Pe drumul intre Izmir si Istanbul, ca si obiective turistice nu cred ca e ceva de mentionat, cel putin eu nu m-am prins ca ar fi ceva drept urmare, am mers cap compas Istanbul.
Tocmai cand ma minunam ce bine se circula intr-un oras cu 12.5 milioane de locuitori oficiali plus inca vreo 5 milioane fara forme legale, dupa ce am trecut impresionantul pod peste Bosfor, si am inaintat catre centrul orasului a inceput nebunia. Soferi mai dezorganizati in gandire si reactii nu mi-a fost dat sa vad pana acum, fiecare merge ca pe tarlaua lui, nu semnalizeaza nimeni, opresc toti unde au treaba chiar daca blocheaza toata strada, motiv pentru care e destul de greu sa vezi o masina care sa nu fie lovita. 

joi, 30 iunie 2011

Vacanta in Turcia - Partea II: Hotel Grand Efe Ozdere, Efes, Kusadasi, Pamukkale

Inchisesem postul anterior cu sosirea la hotelul Grand Efe din Ozdere, un mic orasel la vreo 25 de km de Kusadasi.  Am ajuns pe la 5 dupa amiaza, am parcat, ne-am cazat, chestie care a durat vreo 30 de secunde, ne-au legat niste bratari portocalii la mana sa se prinda lumea ca avem all inclusive si gata. Prima impresie a fost...asa si-asa, angajatii turci pareau plictisiti grav, dar e de inteles, insa foarte politicosi, hotelul...are maxim 3 stele desi afiseaza 4+. Camerele sunt mari, curate, au strictul necesar dar cam atat, adica aer conditionat, televizor, mobila un pic cam veche formata din dulap, pat, vreo 2 scaune si o masa pe terasa, baie cu cada si cam atat....nimic spectaculos insa totul corect. Pentru banii pe care i-am platit nici nu puteam spera la mai mult, raportul calitate/pret fiind excelent. 
Hotel Grand Efe
Dupa ce am urcat bagajele in camera, am coborat sa vedem ce si cum. Hotelul dispune de doua baruri ambele imense si cu terasa in aer liber, o sala de mese in care intra un batalion intreg + ordonantele ofiterilor, sala de fitness (vai de mama ei), un club cu mese de biliard, darts, discoteca si ce-o mai fi, niste magazinase cu diverse chestii trebuincioase, doua piscine mari plus inca doua pentru copii mici, o plaja destul de ingusta si inconfortabila, cu nisip nu foarte fin, dar ca toate din zona, Kusadasi fiind zona de coasta. Pe scurt, daca esti un o persoana sedentara care prefera doar sa stea cu burta la soare pe intreg sejurul, Grand Efe ofera absolut tot ce ai nevoie pe o raza de 50 de metri in jur, sa nu cumva sa faci febra musculara, in conditii mai mult decat decente. Pacat ca nu sunt genul...:))
Am facut si o baie in marea plina de bolovani si stanci, papucii aia de plastic sunt practic obligatorii, dupa care ne-am dus la cina. Mancarea e pe toate gusturile, tip bufet suedez, multe salate, fructe, prajituri, cred ca e ok si pentru cei mai pretentiosi, tot gasesti ceva de mancare printre toate felurile alea. Berea...desi pe butoaie scria Efes, e cam ca la noi la Mamaia pe plaja....jumate bere jumate apa, sa poti sa bei mult fara sa te imbeti, dar avea totusi cele mai importante calitati: rece, blonda si multa. In rest sucuri, vin, gin, vodka, rachiu...toate made in Turkey....de o calitate mai mult sau mai putin buna. 

marți, 28 iunie 2011

Vacanta in Turcia - Partea I: Kusadasi - Drumul

Taman m-am intors din Turcia unde am petrecut 10 zile, 6 dintre ele pe coasta Marii Egee si restul in Istanbul. Nu mai fusesem niciodata in Turcia despre care auzisem o gramada de lucruri, in mare parte bune, despre statiunile turcesti si imi doream de mult timp sa vad Istanbulul, singurul oras intins pe doua continente si capitala a marilor imperii din Rasarit. 
Zis si facut, am facut rezervare la Kusadasi, sau mai bine zis pe langa Kusadasi la vreo 20 de kilometri, prin Europa Travel, la hotelul Grand Efe la un pret de te doare mintea - 320 de euro all inclusive pentru 2 persoane 6 zile. Vorba unui prieten mai ieftin decat sa stai acasa. Pretul era fara transport inclus, oricum preferam sa merg cu masina sa vizitam obiectivele turistice de pe drum, ca pe harta erau trecute o gramada.
Desi erau doar 1100 de km de la Bucuresti pana la Kusadasi si i-am fi putut parcurge lejer fara oprire, fiind doi soferi in masina, am ales sa facem popas pentru o noapte la Canakkale, ca sa ajungem odihniti a doua zi.
Am plecat din Bucuresti pe la 5 dimineata pe traseul: Bucuresti - Giurgiu - Veliko Tarnovo - Nova Zagora - Svilengrad - Edirne - Canakkale - Izmir - Kusadasi, cu oprire cum am mai zis la Canakkale cu vreo 400 de km inainte de destinatie. 
Veliko Tarnovo
Am plecat cu masina unor prieteni, deoarece pentru masinile in leasing la vama turca nu este suficienta doar procura de la societatea de leasing in engleza, ci si traducerea in turca legalizata si apostilata la tribunal. Asa ca m-am lipsit de aceste minunate drumuri prin birocratia romaneasca si am preferat sa mergem cu alta masina inscrisa pe persoana fizica. Pentru asta nu e necesara decat persoana fizica in masina, chestie care oricum era indeplinita din start.
Plecati de la 5 dimineata am trecut prin vama de la Giurgiu fara probleme, foarte putine masini, am platit taxa pentru Podul Prieteniei Romano-Bulgare in valoare de 25 de lei, am luat Vigneta pentru Bulgaria pentru o luna de zile...ca vezi Doamne pentru o saptamana nu aveau, si am pornit entuziasti catre Veliko Tarnovo. 

sâmbătă, 11 iunie 2011

Litoralul Bulgaresc - De la N la S - Partea II - Obzor, Sunny Beach, Nessebar, Sozopol

Plaja Constantin si Elena
Cum pornesti dinspre Nisipurile de Aur catre Varna, la cativa kilometri intri in statiunea Sfintii Constantin si Elena. Primul impact vizual este ca, in comparatie cu Nisipurile, Constantin si Elena este mult mai saracacioasa si mai putin dezvoltata, aratand cam ca Olimp-ul sau Jupiter-ul nostru. Ceva mai murdara si mai neingrijita, cu mai putine hoteluri impunatoare, statiunea ofera insa, din ce am apucat eu sa vad plimbandu-ma pe aleile sale, o gramada de atractii pentru copii. Tot felul de trenulete, jocuri, parcuri, locuri de joaca, te ajuta sa-i tii pe cei mici ocupati ca sa te poti concentra in liniste asupra berii comandate la una din terasele de pe faleza. Centrul statiunii este practic un imens parc, pe aleile caruia te poti plimba in liniste, sau poti casca gura la tarabele cu nimicuri prezente din abundenta. In centrul parcului, insa ferita din calea multimii, ascunsa de o mica liziera, gasesti Manastirea Sf. Constantin si Elena care da si numele statiunii, o oaza de liniste in mijlocul vacarmului turistic. Constantin si Elena mi s-a parut o statiune foarte potrivita familiilor cu copii mici care doresc, pe langa distractiile clasice de la mare - mare, bere, soare, mai multe posibilitati de petrecere a timpului liber pentru cei mici.

vineri, 10 iunie 2011

Litoralul Bulgaresc - De la N la S - Partea I - Balcik, Albena, Nisipurile de Aur

A venit vara si toata lumea se pregateste de concedii sau macar de petrecut un week-end sau cateva zile la mare. Cum la noi preturile sunt in continuare destul de sus, iar conditiile ca vai de mama de om, cea mai la indemana destinatie de plaja si soare, ramane Bulgaria si litoralul sau. Conditii bune la preturi accesibile, plaje curate si incapatoare, posibilitati de agrement nenumarate si acces facil, fac din litoralul vecinilor de la Sud de Dunare, una din destinatiile preferare de concediu ale romanilor. Singurul neajuns, din punctul meu de vedere, e ca marea e tot aia, Marea Neagra nefiind o mare foarte frumoasa sau prea imbietoare. 
Bulgaria
De la Nord la Sud, statiunile cele mai frecventate sunt Balchik, Albena, Nisipurile de Aur, Constantin si Elena, dupa ce ai trecut de Varna  - Byala, Obzor, Sunny Beach cu al sau Nessebar, iar mai la Sud de Bourgas - Sozopol, Primorsko si inca niste sate fara prea mare importanta turistica.
Despre cazare n-are sens sa povestim, toate agentiile de turism sunt pline de oferte la litoralul bulgaresc, de toate felurile, si pentru toate buzunarele si gusturile, .
Daca te-ai hotarat sa te duci acolo pe cont propriu, cu masina personala, ai doua variante de traseu. Ori cea clasica pe la Giurgiu - Ruse, iar apoi tii indicatoarele cu Varna, ori pe Autostrada Soarelui cu iesire din tara pe la Vama Veche, drum care, desi e ceva mai lung poate fi mai rapid datorita autostrazii. In ceea ce priveste siguranta drumului si toate zvonurile cu politisti falsi care te opresc in mijlocul campului si te lasa fara nimic, sau nenumaratele spagi la radare, si hotii de masini din statiuni....o fi, dar eu nu am vazut nimic de genul asta si m-am plimbat destul de mult prin Bulgaria. Radare sunt, insa nu mai multe decat la noi. Sa te opreasca aiurea, fara motiv, nu mi s-a intamplat si nici nu am auzit pe cineva, iar cu hotii si talharii, nu mi s-a parut a fi mai putin sigur decat la noi. Daca soarta sau Dumnezeu sau cine o fi, vrea ca tu sa ramai fara acte si fara masina...ramai si la Berlin in curtea sectiei de Politie, daramite la Nisipurile de Aur.

joi, 9 iunie 2011

O dimineata in Amsterdam

    Dupa cum ziceam mai devreme, intre doua avioane, am avut cam 6 ore escala pe aeroportul Schipol din Amsterdam. Avem doua posibilitati, ori sa ma plimb prin magazinele aeroportului, care nu sunt putine, Schipol fiind unul dintre cele mai mari aeroporturi din lume, ori sa dau o fuga in oras. Am ales varianta a doua, ca de magazine nu aveam nici un chef, iar in Amsterdam e oricant o placere sa te duci. 
Amsterdam Centraal Station

Sa ajungi in Amsterdam de la aeroportul Schipol e foarte simplu. In afara de varianta clasica - cu taxiul - care insa e destul de scumpa...in Olanda e 7 euro doar pornirea...exista varianta cu trenul, in statia caruia cobori direct din mijlocul aeroportului. Trebuie sa-ti iei un bilet de la automatele care impanzesc aeroportul, si care sunt extrem de usor de utilizat, iar apoi in vreo 25 de minute esti in centrul Amsterdam-ului. Biletul de tren costa 4.5 euro la clasa a doua si vreo 7 la clasa 1 si se poate opta si pentru varianta dus-intors in aceeasi zi. 

marți, 7 iunie 2011

Impresii din Taipei - Capitala Republicii Chineze (fara Populara) :) - Partea II

    Acuma ca tot ajunseram in Taipei, pe langa multi chinezi, multe scutere, cladiri care mai de care mai inalte si mai impunatoare Taipeiu exceleaza ca destinatie de shopping. N-am vazut atatea magazine Armani, Hugo Boss, Valentino, D&G si alte d-astea la un loc nicaieri. Si nu doar intr-un loc, ci in toate mall-urile din oras, care nu-s putine, ai dracu amatori de lux taiwanezii astia ca altfel nu-mi explic. Fanii lui Guta si Salam creca ar da in balbaiala acolo. Ca si zona de Shopping pentru d-al d-astea pe langa Taipei 101, mai e de mentionat si Zhongxiao Fuxing, in jurul statiei de MRT cu acelasi nume. 
Night Market
Pentru chestii mai traditionale si mai ieftine, exista mandria Taipeiului, pietele de noapte sau Night Market ca sa priceapa si chinezul de rand. Astea sunt un fel de bazaruri de la noi, foarte asemanatoare cu Oborul sau cu Europa, marfa de acolo este cam aceeasi, acelasi tricouri, slapi, pantaloni, pulovere made in China, la preturi mai  mult sau mai putin bune, insa totul e negociabil. Diferenta fata de noi este ca se deschid pe la 5 dupa amiaza si se inchid pe la 1-2 noaptea, si in loc de mici si carnaciori oltenesti gasesti tot felul de ciudatenii de mancat, cum ar fi tartite de gaina date prin caramel, lacuste in ciocolata sau creme de la creme...Stinky Tofu. De asta din urma, oricat de ambitios ai fi, nu prea te poti apropia la mai bine de 5 metri. Numele spune totul. Ei cica e foarte bun dar...sa fie la ei acolo. Mancarurile astea ale lor merita incercate, dar am eu presimtirea ca pana la urma, orice om normal din partea noastra a lumii, ajunge tot in McDonald sau Pizza Hut. Noroc cu globalizarea ca muream dracu de foame p-acolo.

Impresii din Taipei - Capitala Republicii Chineze (fara Populara) :) - Partea I

   La momentul T1 la care scriu aceste randuri, ma situez in avionul dinspre Taipei spre Hong Kong, prima escala a drumului spre Bucuresti. Dupa 8 zile in capitala Taiwanului, sunt al naiba de fericit ca o sa ajung in curand acasa, desi trebuie sa suport drumul care cu tot cu escale tine vreo 24 de ore. Mare dreptate avea  si nenea Alecsandri: “mai lung imi pare drumul, acum la-ntors acasa”.
747 la Schipol 
Am plecat in urma cu o saptamana, obligat de indatoririle de servici si cam impotriva vointei mele, pe ruta Bucuresti - Amsterdam- Hong Kong- Taipei. Pana la Amsterdam am zburat cu Klm-ul iar de acolo cu Cathay Pacific, linia aeriana a Hong Kong-ui. Recomand cu al naiba de multa caldura companiile asiatice Singapore Airlines, China Airlines sau Cathay Pacific in comparatie cu cele europene pentru mancarea mai buna, avioanele mai noi, entertainmentul mult mai diversificat aka filme, muzica etc, si  rata mult mai mica a accidentelor. 
Prima data pe ruta asta am zburat cu Lufthansa, escala la Frankfurt si inca ma felicit ca am reusit sa rezist tot drumul avand doar un film cu Jackie Chan la dispozitie pe toata durata zborului. Eu am o mare problema cu dormitul in avion, nu prea imi reuseste si sunt nevoit sa recurg la diverse metode de trecere a timpului, de obicei fara prea mare succes.
Deci, plecat din Bucuresti la 6 dimineata, pana la Amsterdam am facut 2.5 ore. Aici escala 6 ore deci timp suficient sa vizitez orasul, dar despre Amsterdam alta data. Dupa 6 ore de bantuit prin oras, am decolat de pe imensul aeroport Schipol din Amsterdam cu destinatia Hong Kong. 12 ore de zbor in care am vazut 3 filme si am reusit in sfarsit sa adorm pe muzica lui Tony Bennet. In Hong Kong doar vreo 2 ore escala, dupa care inca 1.30 ore de zbor pana la Taipei. Am aterizat pe aeroportul Tayochuan la ora locala 12 dupa amiaza. Primul lucru care te loveste efectiv cand ajungi in Taipei este umiditatea foarte ridicata. In special vara, desi nu este foarte cald, doar vreo 28-29 de grade, transpiri instantaneu si iti e destul de greu sa respiri. Dupa ce am recuperat bagajele si am scos niste bani de la bancomat, cursul fiind de 40 de NTD, adica dolari taiwanezi pt 1 euro sau cam 10 dolari pt 1 leu greu, m-am suit in masina care ma astepta si am pornit spre hotel, cale de vreo 40 de minute. Prima impresie din masina este ca Taipeiul un oras super dezvoltat, dominat de Taipei 101 pana nu demult cea mai inalta cladire din lume,  cu o infrastuctura pe care si nemtii cred ca sunt invidiosi, dar care are si el falitii sai si mahalalele sale ca orice oras mare.

luni, 30 mai 2011

Impresii despre Zagreb - Capitala Croatiei si... cam atat

   Croatia este, daca nu punem la calcul si mica Slovenie, cea mai dezvoltata si avansata tara dintre statele componentele ale fostei Iugoslavii. Asta se datoreaza in special faptului ca au fost scutiti de alte conflicte dupa separarea din 91-92 beneficiind de suportul insemnat al Vestului, si de sprijinul lui Dumnezeu care i-a blagoslovit cu una dintre cele mai frumoase coaste din lume, Coasta Dalmata.
Daca ne uitam la Slovenia si Croatia ne putem doar imagina ce ar fi fost astazi Iugoslavia daca nu ar fi existat razboaiele, probabil una dintre cele mai dezvoltate tari din Europa.
Dar n-o sa va povestesc acum despre asta, ci despre Zagreb, capitala Croatiei si cel mai important oras al tarii. Trecusem de cateva ori pe langa Zagreb, in drum spre alte destinatii mai ofertante, insa pana sa fiu nevoit sa ajung acolo pentru vreo doua zile cu treaba, nu gasisem timpul necesar pentru a vizita orasul.
Cum ajungi acolo?
La Zagreb poti ajunge pe doua rute:
Prima via Belgrad cu iesire din tara pe la Portile de fier si despre care am mai scris aici. De la Belgrad nu faci altceva decat sa tii autostada pana la Zagreb pe toti cei 430 de kilometri ai sai.

vineri, 27 mai 2011

The Bucket List - pentru 2011

Pentru cine nu a vazut filmul ar face bine sa o faca, merita din plin.

Anul asta as vrea sa vad ca si turist (in afara de deplasarile programate deja):
 - Barcelona
 - Nordul Italiei (Venezia, Milano, Florenta, Verona) 
 - Salzburg

Mai vreau sa invat sa schiez si sa fac parasailing si rafting. Pe Jiu ca e acasa. :)

O gramada de planuri, sper sa imi fac si timp pentru toate astea....

PS: La noapte plec la Taipei. Am 6 ore escala in Amsterdam, si desi m-am lasat de fumat (tutun), probabil o sa nimeresc in vreun coffee shop, ca dupa aia...14 ore in avion... distractie majora... 


joi, 26 mai 2011

Tinutul Secuiesc - Pe doua roti in Secuime - Partea III - Sovata, Targu Mures, Sighisoara

Rasarit de Soare Homorod
     A doua zi dimineata ne-am trezit cu noaptea in cap, pe la 6 dimineata, odata cu gainile cu care de fapt mersesem si la culcare. S-a dovedit a fi pana la urma un lucru bun, deoarece am reusit sa prindem un superb rasarit de soare din spatele muntilor. Dupa micul dejun, un pic cam prea "continental" pentru o pensiune traditionalista cum se vrea Lobogo, am pornit catre Targu Mures via Sovata. La Sovata mai fusesem in urma cu ceva ani, iar statiunea mi se paruse destul de mohorata si parasita, insa se efectuau lucrari de amenajare, iar acum aveam ocazia sa vedem ce a iesit.
Drumul de 60 de km de la Odorheiul Secuiesc spre Sovata este perfect pentru orice motociclist: asfalt bun, curbe din belsug, peisaje superbe, destul de liber. Acuma nu stiu daca o fi fost soarele diminetii combinat cu faptul ca ma simteam si eu in sfarsit odihnit, dar mie mi-a placut drumul asta extrem de mult. In toate satele prin care am trecut, o multime de vanzatori ambulanti pe marginea drumului asteptau clientii cu diverse suvenire si alte lucruri mai folositoare sau nu. Pana sa ajungi la Sovata treci prin Praid, unde se gaseste si una dintre cele mai mari saline din tara, recomandata in tratarea afectiunilor respiratorii si a altor afectuni la care poate ajuta din plin si crama imensa din interiorul salinei. De vizitat neaparat si satul si Salina Praid, ambele avand un farmec aparte.

Tinutul Secuiesc - Pe doua roti in Secuime - Partea II - Targu Secuiesc, Covasna, Homorod

     A doua zi dimineata, dupa cafea, sau mai bine zis dupa 3 in 1, ne-am plimbat un pic prin statiune. Pustiu rau de tot. Am inteles ca aici sezonul estival este similar cu cel de la mare, lumea vine doar in lunile de vara. Parcul din centrul statiunii nu arata rau insa lacul Ciucas, alta data punct major de atractie era acum plin de frunze si matasea broastei. Am aflat ca de vreo 3 ani nu l-a mai curatat nimeni, oricum frunze cad in fiecare an, deci...ce sens are?.  
Biserica Ortodoxa Tusnad
Pensiunea noastra este pusa fix intre Biserica Ortodoxa si cea Catolica, iar cum in vinerea respectiva era Izvorul Tamaduirii, in ambele se tineau slujbe, pe care le-am intrerupt eu cand am pornit motocicleta. Ce mi-a placut foarte tare a fost ca oamenii veneau impreuna la Biserica pana la poarta, mai apoi, in functie de in care fusesera botezati, alegand in care sa intre.
Planul pentru ziua de azi era destul de lejer, cazarea o aveam in Baile Homorod care erau doar la vreo 80 de km distanta, deci ne-am decis sa mergem sa vizitam si Targu Secuiesc si Statiunea Covasna, pentru care trebuia sa facem un ocol destul de considerabil. Am legat din nou bagajele pe motocicleta, ne-am echipat, am lasat cheile in cutia postala si am pornit la drum. Pentru vreo 70 de metri pana la prima benzinarie. :))

miercuri, 25 mai 2011

Tinutul Secuiesc - Pe doua roti in Secuime - Partea I - Lacul Sfanta Ana

    Cu ocaziei zilei de 1 Mai, mi s-a pus in vedere ca ar trebui sa vizitam niste prieteni de familie de la Targu Mures. Luand la cunostinta cu deosebit entuziasm acest plan de sarbatoare, am zis sa depun si eu un amendament, adica: "mergem doar daca plecam mai devreme si cu motocicleta." Uimitor, amendamentul a fost aprobat drept urmare, ne-am pregatit de plecare. Avand vreo 2 zile libere la dispozitie plus week-end-ul, am plecat de joi din Bucuresti cu gandul de a vizita Tinutul Secuiesc, adica Harghita si Covasna, prin care pana atunci doar trecusem in goana masinii, traseul planificat aratand cam asa: prima noapte cazare la Baile Tusnad, a doua la Baile Homorod, dupa care Sambata ajungem la Tg Mures, iar Duminica cap compas Bucuresti pe drumul european prin Sighisoara.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...