vineri, 11 noiembrie 2011

Meteora. Tot mai sus! da nu de Guess Who

Povesteam acum câteva zile, cum că în drum spre Zakynthos, ne-am abătut pentru a petrece o noapte la Meteora. Nu am ocolit mult, doar vreo sută de kilometri, spre oraşelul Kalambaka, cel mai apropiat de complexul monahal Meteora. Mai concret, la Larissa am ieşit de pe autostradă şi am mers spre Trikala, apoi mai departe până la Kalambaka.
Cam tot creştinul de rând a auzit, măcar în treacăt de Meteora, mănăstirile de pe stânci, al doilea mare complex monahal al ortodoxiei, după Muntele Athos. Aşa că dacă tot am auzit şi eram în trecere p-acolo, am zis sa vedem cu ochii noştrii minunea.
Kalambaka ăsta, e un orăşel mic, fix în centrul Greciei continentale, care se diferenţiază de toate celelalte doar prin faptul că Dumnezeu le-a aşezat în apropiere nişte ditamai stâncile de gresie, iar nişte călugări ambiţioşi s-au gândit că ar fi bine să construiasca nişte mănăstiri fix în vârful lor.

Stâncile îţi apar al naibii de impresionante când te apropii de ele dintre Trikala, care se află în mijlocul unei câmpii. Mergi, mergi, mergi prin câmpia aia, la fel cum mergi prin pitorescul Bărăgan între Feteşti şi Drajna, şi deodată îti răsar în faţă ditamai bolovanii. Mănăstirile nu se văd din partea asta, fiind al naibii de bine pitulate printre stânci, abia după ce traversezi tot oraşul şi începi să urci pe un drumeag îngust, ţi se dezvăluie în întreaga lor spendoare.

joi, 10 noiembrie 2011

Şi-am fost şi-n Pula. Aia din Croaţia

PULAAAAAAAA
De 1 Mai lumea se duce la mare. Eu n-am fost niciodată de 1 Mai la Vama Veche, Costineşti, sau pe unde mai e la modă să te duci să te-mbeţi mangă şi să îngheţi de frig pe litoralul nostru. Aşa că acum vreo 3 ani m-am gândit să recuperez şi împreună cu un coleg de servici, la fel de petrecăreţ la mare de 1 Mai ca şi mine, am zis că ce loc mai bun ar fi să petrecem mini-vacanţa de Ziua Internaţionala a Muncii, decât în cunoscuta staţiune Pula. Cunoscută datorită denumirii, că în rest nu cred că ştie cineva cum e p-acolo.
După ce ne-am hotărăt noi, am anunţat consoartele din dotare în legătură cu măreaţa noastră idee, am rezervat la repezeală un apartament cu două camere în buricul târgului, găseşti N variante la o simplă cautare pe google, şi duşi am fost.
Între timp ni s-a mai alăturat un prieten + nevasta, aşa ca am plecat 6 oameni spre Pula. :)
Despre drumul până la Zagreb am mai povestit aici şi aici, iar de la Zagreb până la Pula mai sunt vreo 270 de km via Rijeka. Acum 3 ani, autostrada dintre Rijeka şi Pula era în lucru, însă presupun că acum e gata la ritmul la care croaţii îşi dezvoltă infrastructura. Însă atunci, fără porţiunea aia de autostradă, şi calculând şi cam o oră de învârtit aiurea prin Rijeka, în centrul căreia am ajuns din întâmplare, am făcut cei cam 1200 de km în 16 ore. 

marți, 8 noiembrie 2011

Zakynthos - insula ţestoaselor şi nu numai

Şi nu numai a ţestoaselor, dar şi a epavei de la plaja Navagio, a Grotelor Albastre şi a plajelor fine şi nesfârşite. Asta doar ca să enumerez cele mai cunoscute atracţii ale insulei Zakynthos, sau Zante, a treia insulă ca mărime dintre Insulele Ioniene după Corfu şi Kefalonia, dar cea mai frumoasă şi mai ofertantă dintre ele. 

Cum ajungi in Zakynthos:

Cu avionul sau cu maşina. Sau dacă eşti îndeajuns de ambiţios şi ai nervii bine puşi la punct, cu autocarul. 
Navagio
Găseşti nenumărate oferte de cazare şi transport în oferta agenţiilor de turism româneşti, una mai avantajoasă decât alta, însă eu am preferat să mă duc, ca de obicei, pe cont propriu, cu maşina personală şi cu www.booking.com la îndemână. 
Sunt aproximativ 1300 de km din Bucuresti până pe insulă, via Ruse - Sofia - ieşire din Bulgaria pe la Kulata - Thessaloniki - Larissa - Patra - iar apoi cu feribotul de la Killini - până în capitala insulei, orăşelul Zakynthos. Eu am facut drumul din două bucăţi, la dus abătându-ne un pic de la rută pentru a vizita mănăstirile de la Meteora unde am şi înnoptat. Însă la întors, am mers aţă Zakynthos - Bucureşti. Trezit la 5 dimineaţa, 1 ora pe feribot, apoi ajuns la 10 seara în Bucureşti. 17 ore în total din care o oră petrecută pe feribot, şi mult timp pierdut pe şosele din Bulgaria despre care am mai povestit mai demult. În Grecia unde nu e autostradă e drum cu o banda jumate pe sens, cum cel de la Bucureşti spre Buzău, iar grecii sunt şoferi mai dilii ca noi...pe drumurile alea naţionale se merge mai repede decât pe autostradă.

luni, 7 noiembrie 2011

Ultima zi. Impresii din Sibiu

Ultima zi a excursiei noastre am petrecut-o în oraşul care, după mintea mea, e cel mai frumos din România în momentul de faţă, şi anume Sibiu. Am zis să ne îndulcim totuşi întoarcerea acasă, şi să nu trecem direct de la romantismul şi frumuseţea Budapestei, la forfota, praful şi gri-ul Bucureştiului. Şi ce loc mai bun de acomodare cu România poţi găsi, altul decât Sibiu, capitala europeană a culturii în 2007.
Piaţa Mare
Prima dată am ajuns în Sibiu prin 2000, însoţit de un bun prieten, cu scopul declarat de a da la facultate acolo. Am ajuns dimineaţa, iar secretariatul universităţii începea lucrul abia pe la ora 11, aşa că aveam de umplut 3 ore şi ceva. După vreo 5-6 beri în patru cârciumi diferite, că am zis să cunoaştem oraşul bine, ne-am hotărât că nu e de noi aici, că e oraş vechi, care pe atunci nu era renovat mai deloc, cu bere scumpă şi femei urâte. Aşa că ne-am urcat în autobuz şi am plecat acasă renunând la ideea cu facultate la Sibiu. Şi acum îmi pare rău, dar deh...se întâmplă când iei decizii având multă bere în cap. 
Când am revenit, în 2007, am găsit un oraş cu totul diferit faţă de ce îmi aminteam eu, curat, cochet, cosmopolit, atrăgător şi ofertant, care poate rivaliza cu orice oraş din Europa la orice. Şi nici berea nu mi s-a mai părut aşa de scumpă.

vineri, 4 noiembrie 2011

Prin Cenusa Imperiului. Habsurgic acuma. (3) Impresii din Salzburg

Ultima zi în Austria am rezervat-o pentru Salzburg, oraşul muzicii şi al lui Mozart.
Muzeul Mozart
De la Innsbruck la Salzburg faci doar vreo 2 ore, 170 de kilometri toţi pe autostradă, parte din ei prin Germania. Cazare rezervasem la Hotelul Meininger Salzburg City Center. Aşa-i zice da nu stiu la ce City Center se referă ei, ca la al Salzburgului sigur nu. O fi al regiunii. De la hotel până în centru sunt vreo 3 kilometri, dacă nu mai bine, ceea ce într-un oraş de 150 de locuitori, înseamnă că e al dracu de departe de centru. Preţul 56 de euro din care parcarea a fost 11 euro, că de...aşa-i în tenis. Internet gratis doar în lobby, camerele mari, însă destul de impractice, probabil au avut un designer de interior ori avangardist rău de tot, ori băut bine. Ori ambele. În fine....măcar e destul de uşor de găsit şi a fost ok pentru o noapte, dar dacă mai ajung pe acolo, o să caut alt hotel.
Am ajuns pe la 12 la hotel, ca să aflam cu uimire că check in-ul se face doar după ora 15. Cu deosebită fericire şi recunoştinţa în suflet la adresa politicii hotelului, am lăsat maşina în parcare şi am pornit spre centru, înarmaţi cu o hartă luată de la recepţia hotelului, hotel care e situat cam la vreo 2 centrimetri în afara hărţii, de aproape de centru ce se situează.  

miercuri, 2 noiembrie 2011

Prin Cenusa Imperiului. Habsurgic acuma. (2) Castelele Bavariei. Neuschwanstein, Hohenschwangau, Linderhof.

Treziţi dis de dimineaţă şi chitiţi să ajungem cât mai devreme înapoi şi să ne mai bucurăm de frumuseţea Văii Stubai, pe care plănuisem să o parcurgem pe jos, am plecat spre Germania cu gândul să vizităm Castelul Neuschwanstein, despre care nu ştiam decât că l-a inspirat pe Walt Disney în desenarea Castelului Frumoasei Adormite. 
Castelul Fussen
Cam 130 km ne despărţeau de castel, aflat în apropierea oraşului german Fussen, nu departe de graniţa dintre Austria şi Germania. Ne-a luat cam 2 ore jumate să parcurgem kilometri aştia, deoarece nu există autostradă decât pe o mică porţiune, iar în rest, drum prin munte, bun, dar destul de aglomerat. Şi plin de motociclişti. 
Până la Fussen am ajuns cum am ajuns, însă aici am reuşit să ne pierdem pentru prima dată în excursia asta, deoarece tâmpiţii de nemţi nu au nici un indicator pe care să scrie Neuschwanstein. Pe toate scrie Hohenschwangau, care practic e în acelaşi loc, dar trebuia să ne fi informat şi noi un pic înainte. Ceea ce în întelepciunea noastră vastă, nu făcusem. Măcar am acut ocazia să vedem cam tot orăşelul Fussen, curat, frumos, care are el Castelaşul său în centru, fostă reşedinţă a prinţilor de Augsburg. Nu am mai stat să-l vizităm îndeaproape, fiind destul de nervos şi ocupat să-l găsesc pe celălalt, adică pe Neuschwanstein. Prietenul Google a fost din nou de ajutor, şi după ce am mulţumit inventatorului internetului mobil, care o fi el, am ajuns în parcarea castelelor.  
Zic castelelor pentru că o singură parcare imensă deserveşte două castele superbe, vestitul Neuschwanstein şi la câteva sute de metri depărtare, castelul Hohenschwangau. Ambele castele sunt destul de noi, Hohenschwangau fiind construit pe la 1830 de Regele Maximilian al II-lea al Bavariei, iar Neuschwanstein de fiu-sau, Ludvig al II-lea care l-a început pe la 1869 şi nu l-a mai terminat nici până astăzi, deoarece a fost împiedicat de neînsemnatul fapt că a murit înecat între timp.

marți, 1 noiembrie 2011

Prin Cenusa Imperiului. Habsurgic acuma. Impresii din Alpii austrieci. Innsbruck, Stubaital

Dacă în posturile anterioare povesteam cum au reuşit oraşele italiene să-mi sece şi ultimele rezerve de romantism şi răbdare şi să mă aducă pe culmile disperării cu forfota, gălăgia şi mizeria lor, de cum am scăpat şi am trecut graniţa în Austria, mi-am regasit liniştea şi calmul. De fapt abia acum l-am găsit, că nu cred să le fi avut înainte.
Valea Stubai
Am plecat din sătucu nostru italian Dolo cu noaptea în cap, că mă strafulgerase pe mine ideea să nu mai mergem pe autostrada, ci pe drumurile naţionale ca să mai admirăm peisajul şi să şi să nu mai plătim taxele de autostradă piperate ale italienilor. Proastă idee la care am renunţat foarte repede, datorită aglomeraţiei am făcut 30 de km în 40 de minute. S-ar părea că nimeni nu vrea să plătească taxele de autostradă. Am renunţat la peisaje şi la Vicenza am intrat din nou pe autostradă pe care am mers vreo 200 de km până la intrarea în Austria prin Pasul Brenner sau Brennero în italiană. Brennero scrie şi pe indicatoare, nu vă aşteptaţi să găsiţi altele care să indice vreun oraş cunoscut sau Austria, că aşteptaţi degeaba. Înainte de intrarea în Austria am plătit vreo 17 euro taxe de autostradă, plus încă 7.5 euro vignetta pentru Austria pe care am luat-o de la un popas de pe marginea drumului. Tot de la popasul asta am luat şi cele mai proaste sandwich-uri cu snitzel pe care le-am nimerit vreodată. Dar de fericire că ieşim în sfârşit din Italia, i-am iertat. 
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...