Prin cenuşa Imperiului Roman. Partea 4: Impresii din Veneţia

Din Kranjska Gora am plecat cu noaptea în cap, parte ca să ajungem devreme, parte că nu am mai putut dormi graţie unor copii cazaţi la parterul vilei şi care la 6 dimineaţa erau agitaţi rau de tot.

Pentru ziua asta aveam programată o călătorie de doar vreo 250 de km, până la Hotelul Antille din Dolo, un sătuc situat la vreo 20 de km de Veneţia şi vreo 15 de Padova. Rezervasem 2 nopţi aici, la preţul de 45 de euro camera dublă pe noapte, că am zis să avem îndeajuns timp să ne plimbăm. Din cei 250 de kilometri, mai bine de 200 erau pe autostradă aşa că nu mă aşteptam să facem mai mult de 3 ore şi ceva. Graniţa era la vreo 15 km doar şi nici nu ne-am prea dat seama că am intrat Italia până când am intrat pe autostradă iar indicatoarele au început să fie scrise în italiană. Până în apropiere de Udine, când am oprit la benzinărie, nimic deosebit, autostrada cam aglomerată însă se circula bine. La benzinărie însă, ne-am prins cu adevărat că am trecut în altă ţară. Mizerie, dezordine, învălmăşeală, mai ceva ca o zi de Duminică la bâlci.

Pe aici a trecut şi Ghiţă cu ai săi

După ce am scăpat din benzinărie, din italiana destul de aproximativa pe care o stiu, am înţeles de pe afişajele electronice că e coadă de 12 kilometri lungime pe autostradă. Nu i-am crezut, dar ai naiba nesimtiti au ţinut morţiş să-mi demonstreze că au dreptate. Vreo 2 ore şi ceva mi-au luat ca să parcurg aia 12 kilometri şi să descopăr că nu era absolut nici un motiv pentru care să fie ambuteiaj. Pur şi simplu era şi atât. 

Am ajuns la  hotel pe la 1 după-amiază, cu vreo 2 ore întârziere, după ce am platit taxă pentru autostrada aia vreo 16 euro. Tot e bine că se plateşte la numarul de kilometri, că dacă se plătea la ora de staţionare ieşea mult mai scump. Aşa...16 euro ca să mergi cu viteza cu care se merge la Răzoare la 9 dimineaţa, rezonabil. :)))

Hotelul Antille este nici prea prea, nici foarte foarte, e situat în centrul unui sat liniştit, prin care sâmbătă la ora prânzului la care am ajuns noi, nu era nici ţipenie de om. Camerele sunt foarte spaţioase, curate, şi destul de confortabile, lipseşte însă internetul şi frigiderul în camera, iar dacă vii aici fără maşină...cam greu să te descurci.

După ce ne-am cazat şi am platit si camera pentru cele 2 nopţi că cică aşa e politica hotelului, acuma nu ştiu dacă o fi doar pentru români dar treacă de la mine, am plecat către gară, trenul fiind cel mai simplu şi ieftin mod de a ajunge în Veneţia. De la Dolo biletul costă 6 euro dus - întors, trenuri sunt din 30 în 30 de minute, iar drumul durează cam 25 de minute fiind doar 3 staţii până la Venezia Santa Lucia, staţia terminus. La gară am mers cu maşina, că erau vreo 3 kilometri de la hotel, maşină pe care am parcat-o în faţa gării, total pustie. 

Hartă Veneţia

Parcarea în Venezia costă enorm, între 25 şi 40 de euro pe zi la Piaţa Roma, singurul loc unde se poate pătrunde cu maşina pe insula. În rest, nici măcar cu bicicleta nu e voie. 

Odată ajunşi în gara St. Lucia primul pas, după ce ne-am obisnuit puţin cu agitaţia şi învălmăşeala de acolo, a fost să luăm o hartă a oraşului de la unul din multele chioşcuri de ziare. Găseşti harţi şi ghiduri între 2 si 20 de euro, depinde de cât de gros şi cat de multe informaţii, în mare parte irelevante, doreşti să conţină. Noi am luat-o p-aia ieftină, care cuprindea şi nişte trasee recomandate, pe care bineînteles că nu le-am urmat. 

Ne-am plimbat de căpiaţi timp de câteva ore pe toate străduţele, canalele, podurile şi podeţele până când am nimerit în Piaţa San Marco de care toată lumea a auzit. Lume care parcă era strânsă toată acolo. Venezia este un oraş frumos, interesant, incitant, romantic însă mult mult mult prea aglomerat. E practic imposibil să te bucuri de oraş, să te plimbi în linişte sau să savurezi o cafea sau un Cico fără a fi inconjurat de alte mii de turişti, de toate naţiile şi toate culorile, care mai de care mai gălăgioşi, agitaţi, dornici să facă poze multe şi proaste, chestie care invitabil te scoate din sărite la un moment dat.  

La toate astea se adaugă şi preţurile pe care italienii le practică, o amărâtă de sticlă de apă de 0.5l între 1.5 şi 2 euro, sandwich-uri doar de la 4 euro în sus, până şi intrarea la WC e 1.5 euro. Să nu mai zic de restaurante - toate înghesuite, cu mâncare puţină, proastă şi scumpă, că-şi permit să nu le pese la ce trafic de turişti au. 

De pe Puntea Suspinelor

Am trecut cu greu printre turiştii de pe podul Rialto peste Canal Grande, am intrat în zecile de magazine cu măşti, majoritatea made in China, am vizitat Palatul Dogilor şi am trecut pe Puntea Suspinelor. La Bazilica San Marco ne-am mulţumit sa o admirăm doar pe dinafara, coada de la intrare depăşind mult pregătirea mea psihică în ale răbdării. La Palatul Dogilor însă am gasit intrarea destul de liberă, probabil pentru că se intra din lateral şi turma de chinezi era bulucită la Bazilica San Marco. Intrarea costă 14 euro de persoană, nu ştiu să zic dacă merită sau nu, însă mie mi s-a parut destul de interesant, în special puşcăria în care treci pe Puntea Suspinelor. 

Cum tot am ajuns la Venezia, am zis că nu se poate să plecăm fără să ne plimbăm cu gondola, să punctăm şi clişeul ăsta, aşa că 80 de euro pentru ceva mai bine de 30 de minute de plimbat pe canale au ajutat să-mi termin toate rezervele de romantism destul de repede. Tot  farmecul plimbării cu gondola pe întortocheatele canale ale Veneţiei, este distrus de aglomeraţie şi de sictirul gondolierilor. Ce naiba o mai fi romantic când te plimbi într-o barcă, înconjurat de alte zeci de bărci pline cu tot felul de oameni, iar gondolierii îşi spun bancuri unul altuia că...ce dracu să şi facă să treacă timpul mai repede până scapă de idioţii de turişti care i-au deranjat de la treburile lor. Care o fi alea nu ştiu, dar oricum par a fi mult mai importante decât să te facă să te simţi bine.

Măşti

Dar am zis destule de rău aşa că ar fi cazul să mai schimb un pic registrul. Dacă ieşi din traseele bătute de toată lumea şi prezente în toate ghidurile turistice, dai practic de un alt oraş, iar Veneţia ţi se prezintă aşa cum ar trebui şi cum te-ai aştepta să fie, întortocheată şi misterioasă cu nădragi puşi la uscat la ferestre, câte un barcagiu rătăcit care pluteşte uşor spre casă venind probabil de la cărciumă sau cate un evreu cu zulufii specifici în cartierul evreiesc, care inevitabil încearcă să-ţi vândă ceva. Oraşul acesta însă, este pe cale de dispariţie, fiind pe zi ce trece înghiţit şi subjugat de hoardele de turişti dornici doar să bifeze şi să pozeze căt mai multe obiective din ghidul Lonely Planet. 

După ce am terminat cu plimbatul, obosiţi ca naiba după, probabil, zeci de kilometri parcurşi pe întortocheatele străduţe veneţiene şi căpiaţi de permanentul du-te vino al turiştilor, am ales o cârciumă ceva mai retrasă şi recomandată de un englez care mai fusese pe acolo, şi am intrat să ne astâmpăram foamea, setea şi să ne mai tragem sufletul. 5 euro berea, vreo 20 euro o friptura de vită mică şi tare ca talpa de pantof, şi cam la fel una dintre cele mai proaste Pizza incercate vreodată. Mai proastă ca aia cred că a fost doar cea încercată la Trieste, tot în Italia, cu ceva ani în urmă. Al dracu englez cu recomandările lui. N-am mai fost curios însă să incercăm şi alta să vedem dacă doar e englezul idiot sau se poate şi mai rău, a doua seară cinănd la noi în sat, în Dolo, la un restaurant foarte aglomerat, însă cu un bucătar mult mai priceput şi mai interesat ca ăla din Veneţia.

Cam atât despre Veneţia, oraş care pe mine unul m-a dezamăgit din aproape toate punctele de vedere, destinaţie mult supralicitată, în care sincer nu cred că o să mai calc prea curând.

În a doua zi de şedere în Italia am  vizitat Verona, care mi-a mai schimbat puţin din impresia proastă lăsată de Veneţia. Dar despre asta, altă dată. 

Gara din Dolo

Măşti

Papa bun

Casanova cand ava pojar

Canale

Evreu

Canal Grande

Canal

Gondola

Suntem peste tot acasă

1.5 euro intrarea la WC!!!

Nădragi

Bazilica San Marco

Omeni ocupaţi

Puntea suspinelor

multa lume

sea food

romantism

Piaţa San Marco

Vas de corazieră în port

Palatul Dogilor

Curtea interioară a închisorii

Puşcăria

Puntea suspinelor în interior