Prin cenuşa Imperiului Roman. Partea 2: Peştera Postojna şi Castelul Predjama din Slovenia

A doua zi dimineaţă, după ce am băut cafeaua în livada înverzită a pensiunii admirând superba panoramă a dealurilor croate, am pornit la drum cu destinaţia Ljubljana. Am preferat drumul pe coasta dalmată celui pe autostradă, aşa ca de la Plitvice, am făcut dreapta spre Otocac apoi Senj, un frumos orăşel la coasta Adriaticii, şi spre Nord de-a lungul coastei până la graniţa cu Slovenia, via Rijeka, oraş industrial şi port la Adriatica, fară mari veleităţi turistice.

Livada pensiunii Miletic

Drumul de la Plitvice la mare, adică la Senj, e, ca majoritatea drumurilor din zona aia muntoasă, foarte pitoresc, cu asfalt bun şi multe, multe curbe. Am făcut o singură oprire într-un luminiş, să luam micul dejun la iarba verde, adică, mai concret, să terminăm salamul şi caşcavalul luate de cu seară de la supermarket.

După ce am trecut de Senj, pe drumul de coastă spre Rijeka am vazut cea mai mare concentraţie de motociclişti pe kilometru de şosea de până acum, majoritatea germani şi austrieci veniţi cu nevasta să se bucure de soare, mare, bere, drumuri bune, virajate şi alte chestii minunate pe care le oferă coasta Croaţiei.

Nu ne-am putut nici noi abţine şi am oprit, la una din multele plaje - ce-i drept, majoritatea pline de bolovani şi stânci -  pentru o scurtă baie în Adriatica. Litoralul ăstora e superb, e mirific, oferă nişte peisaje bestiale de la Nord la Sud, apa Adriaticii e foarte mişto, limpede, curată şi al naiba de sărată, singura problemă e că plajele lipsesc aproape cu desăvârşire. Plajele în sensul în care suntem noi învăţaţi cu ele de la Mamaia şi Mangalia. Fiind zonă de coastă de la Porec şi până în sud la Dubrovnik, plajele la ei înseamnă o adunătura mai puţin abruptă de stănci şi bolovani, de pe care poţi intra în apă fară să-ţi rupi gâtul. Însă au şi bolovanii farmecul lor, plus că dacă dormi pe tare face bine la şale. Dacă însă vrei nisip fin, România, Bulgaria şi Sudul Turciei sunt cele mai apropiate destinaţii care să-ţi ofere confortul dorit.

Intrarea in peşteră

După o scurtă bălăceală, am plecat mai departe spre graniţa slovenă, că vroiam să ajungem în timp util ca să putem vizita Peştera Postojna şi Castelul Predjama, două dintre obiectivele pe care, cică, nu trebuie să le ratezi dacă ajungi în Slovenia.

De la Rijeka până la graniţă a autostradă nou construită, care, la fel ca toate autostrăzile din Croaţia, e cu plată, şi nu e ieftină deloc. Trecerea în Slovenia s-a făcut rapid, fără nici o problemă. După graniţă s-a terminat şi autostrada, facând loc unei şosele cu doua benzi şi asfalt foarte bun. Slovenia e străbătută de autostrazi însă numai pe aici nu au costruit, probabil că nu e o rută prea populară. Autostrăzile nu se plătesc, însă trebuie să-ţi iei vignettă fără de care nu poţi intra pe ele, vignettă care costă 15 euro pentru o săptămână.

Slovenia asta, o ţară mică, cu 2 milioane de locuitori, singura din fosta Iugoslavie care s-a desprins paşnic din Federaţie, are unul dintre cele mai ridicate nivele de trai din Europa, şi pe o arie destul de mică, tot ceea ce îşi poate dori un turist pe lumea asta. Găseşti ceva care să te satisfacă indiferent de ce gusturi ai avea. Litoralul Adriaticii, înălţimile şi pârtiile de schi ale Alpilor Iulieni, lacuri superbe, castele, muzee, mancare excelentă şi un popor fără fiţele vesticilor, mult mai apropiat de cultura şi ospitalitatea noastră, toate se înghesuie pe o suprafaţa ceva mai mică decât Oltenia. Chiar şi preţurile, deşi destul de mari, sunt totuşi sensibil mai mici decât în vecina Italie.

Să revenim la excursia noastră. Am ajuns la Peştera Postojna fără nici o problemă, ditamai indicatoarele peste tot, aştia chiar stiu să facă turism şi să-şi promoveze obiectivele. Drumul până acolo nu are sens să mai spun că e extrem de pitoresc, însă ce e cu adevărat remarcabil în Slovenia e că nimeni nu are gard la casă. Toate satele par a fi rupte din poveştile Fraţilor Grimm, case superbe, cu ferestrele încărcate de flori, fără curţi delimitate, fără frica de hoţi,. Dacă mai adaugi la asta şi peisajul idilic, de un verde incredibil, Slovenia trece de departe pe primul loc al listei ţărilor în care aş vrea să trăiesc.

Postojna cave

Parcarea la Pesteră se face fără probleme, e loc pentru toată lumea, şi costă dacă reţin bine, 3 euro. Biletul de intrare în schimb, comun pentru Peşteră şi pentru Castelul Predjama aflat la doar 8 kilometri depărtare, costă 27 de euro pentru o persoană adultă. Scump al dracu....

Peştera Predjama, are o lungime de vreo 20 de kilometri, mare parte din ei îi străbaţi cu un trenuleţ care pe alocuri prinde viteză destul de asemanătoare unui carusel. Vizita se face doar în grup organizat, însoţit de ghid care te preia imediat după descinderea din trenuleţ. Sunt ghizi pentru slovenă, engleză, franceză, germană şi italiană aşa că te poţi alătura oricărui grup doreşti şi crezi ca poti pricepe ceva. Temperatura înauntru e de 8 grade Celsius aşa că ar fi bine să vii bine îmbrăcat. Dacă nu, poţi inchiria un cojoc de la intrare pentru 3 euro. Vizitarea peşterii durează cam o ora jumătate, timp în care vezi stalagtite, stalagmite, nişte peşti cu picioare care traiesc în apa peşterii şi alte chestii ce se mai pot vedea în peşteri. Dacă esti pasionat de speologie o fi interesant, mie însă peştera asta mi s-a parut mult mult supralicitată. Dar...bravo lor, stiu cum să atragă turiştii şi să-şi prezinte "marfa". La noi la Peştera Muierilor, care pentru mine arată la fel şi are şi mai multă istorie şi legendă ce o înconjoară, nu cred că sunt la fel de mulţi turişti într-un an câţi sunt la Postojna Cave într-o săptămână.

După cele aproape două ore petrecute în peşteră, am ieşit din nou de la 8 grade la cele 35 de afară şi am pornit spre Castelul Predjama, aflat în apropiere. Ei, aici altă mâncare de peşte. Chiar frumos.

Castelul Predjama

Castelul Predjama, construit practic în interiorul unei peşteri, e menţionat de pe la anul 1250, şi are o legendă destul de amuzantă. Pe la 1500, baronul locului, Erasmus pe numele lui, după ce s-a certat cu împăratul de la Viena pe diverse motive teritoriale, a fost asediat de trupele habsburgice pentru un an şi ceva. Castelul Predjama s-a dovedit a fi inexpugnabil, baronul şi mica sa armată reuşind să se aprovizioneze prin reteaua de tunele şi peşteri de sub castel şi să reziste asediului fără probleme. Singurul loc care nu era atât de bine protejat era WC-ul, situat deasupra prăpastiei din faţă, ce ţinea loc şi de canalizare, WC care i-a adus moartea baronului. Trupele Habsburgice au mituit un argat al baronul care îi anunţa când baronul se ducea la WC. Până cand o ghiulea a habsburgilor a nimerit fix în budă, baronul găsindu-şi obştescul sfârşitul cu pantalonii în vine. 

Castelul şi buda au fost reconstruite la stadiul în care se găsesc şi acum. Foarte fain castelul, interesant mai ales modul în care se îngemănează cu stânca la ultimele etaje. Pot fi vizitate şi tunelele şi pesterile de sub castel, însă vizita se poate face doar cu ghid şi la anumite ore. Noi n-am nimerit orele care trebuiau, deci a rămas pe altă dată. De menţionat WC-ul care e cu intrare şi costă 1 Euro!!!!. Dar când te taie nu te mai uiţi la bani, mai ales având în vedere păţania baronului, lucru de care profită şi administratorul toaletei. 

Se făcuse deja târziu când am părăsit frumosul castel Predjama, cu destinaţia Ljubliana. De la Postojna, oraşul de lângă peştera cu acelaşi nume, până la Ljubljana e autostradă, aşa că am parcurs cei 60 de kilometri în jumătate de oră. 

Ne-am cazat la pensiunea Pod Lipo din centrul capitalei slovene. Ljubljana e un oraş destul de scump la cazare, pe noi ne-a costat 60 de euro pentru o noapte fără mic dejun, însă condiţiile au fost ok, iar locaţia foarte aproape de buricul târgului a compensat. 

Am lăsat vizitarea oraşului pentru a doua zi, şi după o cină copioasă şi surprinzător de ieftină la restaurantul pensiunii (restaurant foarte apreciat de sloveni din ce m-am prins), am mers în centru pentru a vedea care-i faza. Să luam pulsul ca să folosesc o expresie enervantă. Aici am descoperit că erau zilele oraşului, festivalul berii sau ceva de genul, adică pe malul râului Ljubljanica ce străbate oraşul şi care îi dă şi numele, o mulţime de tarabe cu mici, friptură, pastramă, bere şi alte bunătăţi. Plus concerte diverse, mimi şi tot felul de ciudaţi. Oboseala începuse însă să-şi spună cuvântul, iar sticla de apă plata care costa 1.5 euro m-a trimis repede la culcare. 

Parcarea de la Postojna

Râul care a săpat peştera

Intrarea  în peştera Postojna

Un bolovan

Castelul Predjama

1 EURO!!!!

Baronul buclucaş

alt om năcăjit

Buda cu pricina

prin castel

Potecă de la ultimul etaj în stâncă