Prin cenuşa Imperiului Roman. Partea 1: Lacurile Plitvice din Croaţia

După cum ziceam acum ceva vreme, îmi doream să văd Nordul Italiei şi Alpii austrieci de multă vreme. Drept urmare, când s-a ivit ocazia să ajung prin apropiere, adică în Slovenia, am luat şi nevasta după mine şi mi-am prelungit "sejurul" cu câteva zile, ca să am suficient timp de vizitat ce-mi trăznea mie prin cap să vizitez.

Am plecat cu maşina din motive de comoditate în primul rând, iar în al doilea rând, deoarece trebuia să apar si relativ prezentabil în nişte situaţii, chestie care îmi venea destul de greu după o zi întreagă de mers pe motocicletă. Traseul din capul meu avea mai bine de 4 mii de kilometri şi trecea prin şapte ţări: România, Serbia, Croaţia, Slovenia, Italia, Austria şi Ungaria.

Traseu

După ce mi-am fixat bine ideea în cap şi am rezolvat şi cu zilele libere, am trecut, pentru prima dată de când mă plimb eu, la o planificare cât mai exactă a excursiei, cu buget estimat, cu rezervări în toate locurile de popas, obiective de vizitat si etc. Toate puse într-un frumos fişier excel cum îi şade bine unuia care are treabă cu calculatoarele şi cu raportările. Nush ce mi-a venit, că oricum m-am ţinut de fişierul ala fix prima zi, după care s-a cam dus dracu....data viitoare nu mai fac nici de-al dracu. Doar rezervările făcute toate pe www.booking.com au prins bine, din tot demersul meu organizatoric.

Prima oprire programată a fost la Lacurile Plitvice din Croaţia, loc despre care am auzit şi citit extrem de mult, şi pe care îmi doream de foarte mult timp să-l vizitez.

Până acolo cale lungă însă.

Din Bucureşti am plecat de Sâmbătă cu oprire de câteva zile acasă la Târgu Jiu, unde am fost obligat, spre disperarea mea, să asist la o tragedie a unor oameni absolut necunoscuţi mie, adică la o nuntă. Spre Croaţia am plecat abia miercuri, ocazie cu care mi s-a confirmat pentru a N-a oară că nu e bine să bei mult cu o seară înainte de a pleca la drum lung.

Cevapi - Mici Iugoslavi

Şi lung a fost, cam 900 de kilometri via Porţile de Fier, Belgrad şi Zagreb. Despre drumul asta am mai povestit în diverse rânduri, şi l-am detaliat aici. Prima oprire am făcut-o practic abia într-o benzinărie la ieşirea din Belgrad, oraş superb despre care am mai povestit cu altă ocazie dar în care n-am mai oprit de data asta. Am intrat în schimb în Zagreb că deja foamea, oboseala şi berea de cu seară, începuseră să-şi pună amprenta asupra stilului meu de condus. Am parcat în centru într-o parcare subterană, şi am pornit la pas prin oraş să ne dezmorţim. Despre Zagreb am mai scris acum ceva timp, aşa că n-o să mai bat apa în piuă acum. După ce ne-am săturat de plimbat, destul de repede aş zice, am scos nişte kuna de la bancomat şi ne-am oprit la o cârciumă de pe strada Tkalciceva pentru o porţie de mici (cevapi) şi nişte apă de la robinet...că d-aia aveau. Cu burta plină şi cu o dorinţă deosebită de a ajunge naiba odată la destinaţie, n-am mai stat în Zagreb şi am plecat spre Plitvice. Din Zagreb mai sunt doar 140 de kilometri, parte din ei pe autostrada spre Split, din care ieşi la vederea indicatoarelor cu Plitvice Jezera. De la ieşirea de pe autostradă mai ai vreo 80 de kilometri de mers pe un drum naţional foarte bun, însă destul de aglomerat.

Cazarea o rezervasem la pensiunea Miletic, aflată cam la 7 kilometri de intrarea în parc. A fost 36 de euro pe noapte, condiţiile excelente, gazda primitoare dar nu deranjantă, ce să mai...pâinea lui Dumnezeu după 900 de kilometri făcuţi cu capul plin de boască.

Având în vedere că ajunsesem pe la ora 3 după amiază, adică mult mai repede decât ne aşteptam, ne-am hotărât să nu mai frecăm menta şi să mergem să vizităm Parcul Naţional Plitvice în aceeaşi zi. Mai ales că oboseala şi mahmureala începuseră să-mi treacă.

Harta Lacurilor Plitvice

Detalii logistice despre Lacurile Plitvice, o adevărată minune a naturii, găsiţi toate informaţiile necesare pe site-ul oficial. Noi am nimerit la intrarea 1, am parcat, am trecut printre sutele de chinezi şi ruşi care stăteau polog la cârciuma de la intrare, şi după ce am luat bilete de intrare cu 110 kuna pentru o persoană, adică vreo 17 euro, am pornit la pas prin ceea ce aveam să descoperim mai târziu că este probabil cel mai frumos şi impresionant loc din Europa.

Parcul se împarte în două părţi, Lacurile de Jos şi Lacurile de Sus care se varsă succesiv unul în altul dând naştere unor peisaje absolut mirifice, peisaje pe care, scoala pe care am facut-o eu, nu m-a învăţat suficiente cuvinte pentru a le putea descrie în toată splendoarea lor. Apa e de un albastru năucitor, cascadele de un alb halucinant, iar padurea de un verde...pădurăresc, na...că n-am gasit altă rimă. :) Nici măcar pozele nu pot cuprinde şi reda îndeajuns de fidel frumuseţea şi pitorescul locului, care te lasă absolut mut şi buimac.

Sunt mai multe trasee pe care le poţi urma pentru a vizita parcul, trasee marcate corespunzător, e cam greu să te pierzi, plus ca e destulă lume pe acolo aşa că.... Cel mai lung traseu care presupune vizitarea întregului parc şi pentru care îţi trebuie minim vreo 5 ore, şi asta dacă esti destul de pe fugă, presupune o plimbare de câţiva kilometri pe malul Lacurilor inferioare, apoi traversarea cu vaporaşul până la popasul de la intrarea 2, aflată pe undeva pe la mijlocul parcului, apoi încă ceva kilometri pe jos până la ultima staţie a trenuleţului, marcată pe hartă cu ST4. De aici, cu trenuleţul, autobuzul sau ce-o fi el până aproape de intrarea 1. Cel puţin noi aşa am făcut. Autobuzele astea sunt conduse numai de Schumacheri şi veri d-ai lui Alonso şi Valentino Rossi, aşa că dacă ţi-e frică de roller coaster....mai bine alegi să te întorci tot pe jos. Oricum drumul de întoarcere, pe culmea dealului, oferă cele mai spectaculoase panorame asupra lacurilor. Dacă ai timp şi te mai ţin picioarele e recomandat. Noi n-am mai avut nici timp, că deja se lăsase seara, nici picioare aşa că am ales plimbarea cu caruselul, pardon, autobuzul.

Am ajuns înapoi la pensiune pe la ora 9, şi după ce am mâncat nişte chestii luate de la supermarketul din sat, am adormit lemn după o zi superbă dar al naiba de obositoare.

A doua zi urma baiţa în Adriatica pe drumul spre Ljublijana. :)