România pitorească: Pân la Sighet şi-napoi. Partea 1. Transfăgărăşan, Sâmbăta de Sus

N-am mai scris nimic de ceva vreme din două motive: unul ar fi că am fost mai mult plecat,dar al doilea şi cel mai aproape de adevăr e că n-am avut chef, fiind prea preocupat să-mi plâng de milă şi să fiu trist că o să schimb prefixul.
Cu ocazia nasolului eveniment am luat una bucată nevastă, suit pe una bucată motoretă şi plecat până unde se agaţă harta în cui şi se fac reclame pe bani multi de către Ministerul Turismului, adică în Maramureş.

Fără mari pregătiri, doar cu o dată de plecare, una de întoarcere şi 5 zile între ele ca şi plan, joi dimineaţă am încărcat motoreta cu toate cele necesare plus încă pe atâta şi am luat-o uşor, uşor, că mai tare nu aveam aprobare, pe A1 către Piteşti. De aici alegerea a fost simplă, cum nu mai fusesem niciodată pe Transfăgărăşan pe două roţi, ne-am găndit că ar fi un moment la fel de bun ca oricare altul să-l încercăm, mai ales că în curând vine iarna şi va trebui să mai aşteptăm pană în iunie la anul.

Cetatea Poenari

Măreaţă idee, păcat că Anca Boagiu sau cine dracu e ministru la transporturi face tot posibilul să o îngreuneze. După Arefu şi Cetatea Poenari, pe vreo 10 kilometri drumul nu mai e drum, e doar o succesiune nesfârşită de gropi, şanturi şi alte capcane pentru şoferi.

La Cetatea Poenari n-am mai urcat, am fost aici în urma cu vreo 3 ani şi mi-au ramas în cap, în picioare şi în spilnă cele 1480 de trepte pe care trebuie să le urci ca să ajungi la ea. Ajuns sus te întâmpină vreo doi câini şi un nene care îţi cere bani pentru intrare. Omul asta probabil are cea mai buna condiţie fizică din judeţ sau măcar de la el din sat, plus niste nervi de fier având în verdere că slujba lui presupune ca în fiecare zi să urce şi să coboare 1480 de trepte şi să stea singur de nebun asteptând vreun rătăcit de turist căruia să-i taie bilet. Priveliştea de la cetate e încăntătoare, în rest au mai rămas doar vreo câteva ziduri în picioare şi istoria cetăţii pe unde a călcat Vlad Ţepeş. Merită vizitată o dată în viaţa, de mai multe ori doar dacă eşti chitit să faci condiţie fizică sau total masochist.

Următorul punct de atracţie, barajul de la Vidraru, unde poţi face bungee jumping, sau o plimbare cu vaporaşul pe lac. Te poţi urca si pănă la Statuia Energeticianului, deşi dacă ai apucat să urci înainte până la cetate nu cred că mai ai vreun chef. Eu personal nu am încercat nici una dintre variante până acum, multumindu-mă doar să admir peisajul. Însă plimbarea cu vaporaşul este pe "To Do List". :)

Cabana Capra

De aici până la Cabana Capra e necesară cel puţin încă o oprire, dacă eşti cu motocicleta mai ales, ca să încerci să îţi rearanjezi rinichii şi toate cele la locul lor după ce ai mers pe unul din cele mai proaste drumuri din ţara cu cele mai proaste drumuri.... Dar, stupoare...drumul e în lucru...se lucrează destul de timid însă se lucrează, vreo 7-8 kilometri sunt refăcuţi, sper că la anul să termine măcar cu reabilitarea celei mai proaste părţi.

După Cabana Capra asfaltul devine aproape bun, si te poţi bucura în linişte de frumuseţile naturii. Fiecare curbă îţi oferă nişte peisaje care îţi taie rasuflarea şi iţi vine să opreşti din 10 în 10 metri ca să faci poze. Ajunşi în vârf la Lacul Bâlea, după ce am trecut prin cel mai lung tunel din România prin care bineînteles că nu e nici un bec, am oprit. Nu doar pentru a face poze şi a ne clăti ochii cu unul dintre cele mai frumoase locuri din România alfat la 2040 de metri altitudine, ci mai ales pentru a căuta un patent ca să strâng suruburile de la ghidon slăbite de mirificul drum de până acolo.

De la Bâlea Lac cobori până la Cascada Bâlea pe un drum perfect pentru maşini, uşor înşelător pentru motociclete datorită micilor şenţuleţe lăsate de plugurile de dezăpezire. Curbe la 360 de grade, peisaje impresionante, asfaltul aproape bun toate astea i-au făcut pe cei de la Top Gear, şi nu numai, să declare că este unul dintre cele mai frumoase drumuri din lume. Şi mare dreptate au.

Transfăgărăşan

Pentru prima noapte de popas am zis să rămânem la Sâmbăta de Sus, ocazie cu care să vizităm si noi Mănăstirea ctitorita de Brâncoveanu acolo. Am avut proasta insiraţie să încercam să ajungem la Sâmbăta prin oraşul Victoria...dar când asfaltul s-a terminat am decis să ne întoarcem...Cel prin Sâmbăta de Jos, de unde pornesc şi indicatoarele cu Mănăstirea este foarte bun şi foarte frumos, din drumul European până la Mănăstire sunt vreo 14 km, iar o dată ajunşi am dat de o mulţime de pensiuni, hotelaşe şi locuri de cazare. Linişte, aer curat tot ce-ţi poti dori pentru o zi relaxantă. Am vazut şi indicatoare cu pârtie de schi şi încă vreo două obiective, indicatoare care arătau spre un drum neasfaltat prin spatele mănăstirii însă, fiind târziu, am lăsat pe alta dată.

Am înnoptat la Pensiunea Nicodor, unde camera costa 80 de lei (70 de lei la mansarda) conditii foarte bune, baie în cameră si mancare si palincă excelente. De recomandat şi revenit.
Mănăstirea Brâncoveanu, mai puţin impresionantă decât alte ctitorii ale Prinţului Aurului, este construită în frumosul si faimosul stil brâncovenesc, cunoscut în întreaga lume. În spatele mănăstirii au un heleşteu foarte frumos cu sălcii, nuferi...tot tacâmul. Pozele cred că vorbesc mai frumos decât mine.