Prin Cenusa Imperiului. Habsurgic acuma. (2) Castelele Bavariei. Neuschwanstein, Hohenschwangau, Linderhof.

Treziţi dis de dimineaţă şi chitiţi să ajungem cât mai devreme înapoi şi să ne mai bucurăm de frumuseţea Văii Stubai, pe care plănuisem să o parcurgem pe jos, am plecat spre Germania cu gândul să vizităm Castelul Neuschwanstein, despre care nu ştiam decât că l-a inspirat pe Walt Disney în desenarea Castelului Frumoasei Adormite. 

Castelul Fussen

Cam 130 km ne despărţeau de castel, aflat în apropierea oraşului german Fussen, nu departe de graniţa dintre Austria şi Germania. Ne-a luat cam 2 ore jumate să parcurgem kilometri aştia, deoarece nu există autostradă decât pe o mică porţiune, iar în rest, drum prin munte, bun, dar destul de aglomerat. Şi plin de motociclişti. 

Până la Fussen am ajuns cum am ajuns, însă aici am reuşit să ne pierdem pentru prima dată în excursia asta, deoarece tâmpiţii de nemţi nu au nici un indicator pe care să scrie Neuschwanstein. Pe toate scrie Hohenschwangau, care practic e în acelaşi loc, dar trebuia să ne fi informat şi noi un pic înainte. Ceea ce în întelepciunea noastră vastă, nu făcusem. Măcar am acut ocazia să vedem cam tot orăşelul Fussen, curat, frumos, care are el Castelaşul său în centru, fostă reşedinţă a prinţilor de Augsburg. Nu am mai stat să-l vizităm îndeaproape, fiind destul de nervos şi ocupat să-l găsesc pe celălalt, adică pe Neuschwanstein. Prietenul Google a fost din nou de ajutor, şi după ce am mulţumit inventatorului internetului mobil, care o fi el, am ajuns în parcarea castelelor.  

Zic castelelor pentru că o singură parcare imensă deserveşte două castele superbe, vestitul Neuschwanstein şi la câteva sute de metri depărtare, castelul Hohenschwangau. Ambele castele sunt destul de noi, Hohenschwangau fiind construit pe la 1830 de Regele Maximilian al II-lea al Bavariei, iar Neuschwanstein de fiu-sau, Ludvig al II-lea care l-a început pe la 1869 şi nu l-a mai terminat nici până astăzi, deoarece a fost împiedicat de neînsemnatul fapt că a murit înecat între timp.

Parcarea, în care intra probabil câteva mii bune de maşini, era aproape plină deja, deşi era o minunată zi de miercuri dimineaţa, când te-ai aştepta ca nemţii să fie la muncă. Parte din ei se pare că nu era la muncă şi deciseseră să viziteze castelele taman atunci, alături de noi şi de încă zeci, sute şi mii de chinezi. Parcarea după ce că era plină mai costa şi 5 euro pe zi. Nevănd altă opţiune, am găsit un loc de parcare şi am pornit spre casa de bilete, reprezentată efectiv de o mare casă, cu multe ghişee în interior. 

Castelul Hohenschwangau

Intrarea costă 8 euro de persoană la fiecare castel în parte, iar în aştia 8 euro nu e inclus nimic mai mult decăt turul cu ghid. Neuschwanstein, deşi pare foarte aproape, e la depărtare de vreo 25 de minute de urcuş destul de abrupt. Hohenschwangau ceva mai aproape dar tot în vârful unui deal. Desigur, poţi lua o caleaşcă până sus, pentru modica suma de 5 euro dus, sau un microbuz, pentru vreo 2 euro de persoană. Noi am zis că un pic de mişcare după atâta salam şi cârnaţi nu strică, aşa că am ales plimbarea pe picioarele noastre. Bilet de intrare n-am luat decât pentru Neuschwanstein, castelul Hohenschwangau mulţumindu-ne să-l admirăm de p-afară, că deja 32 de euro pentru ambele castele ca să vad pe unde a crescut Ludvig al II-lea mi se părea exagerat. 

La Neuschwanstein nu se intră când vrei tu, ci doar cu tur organizat, din 15 în 15 minute, în funcţie de limba vorbită. Pentru noi mai era loc abia peste vreo 3 ore şi ceva, aşa că am avut timp suficient să ne plimbam prin pădure pe traseele marcate, până la punctul de belvedere Marienbrucke - Podul Mariei (un pod peste o vale adâncă cam la 15 minute mai sus de castel, de unde regele Ludvig îşi admira opera), şi chiar mai departe, până pe vârful dealurilor ce străjuiesc castelul. Pentru amatorii de drumeţii chiar recomand aceste trasee absolut superbe, şi care îţi oferă o panoramă de vis asupra celor două castele şi a văilor dimprejur.

Neuschwanstein Castle

Vizita în interior durează cam o oră şi sincer nu m-a impresionat cu nimic, mare parte a castelului e neterminată, doar câteva camere ale regelui, sala de protocol şi cea de concerte putând fi vizitate. După ce ai intrat în castel nu durează mult până să te prinzi că regele Ludvig al II-lea nu era întreg la cap, lucru confirmat dealtfel şi de ghizii castelului. Omul asta era obsedat de operele lui Wagner cu care era bun prieten, întregul castel fiind decorat cu scene din operele marelui compozitor german, întreg castelul fiind practic ridicat ca un tribut pentru acesta. La tot pasul şi încorporate în orice nimic, de la mânerele uşilor până la sobe, se gasesc mii şi mii de lebede, pasărea preferată a regelui. Ludvig al II-lea a fost depistat ca e diliu până la urmă şi a fost internat la un ospiciu din Munchen, unde a murit la doar câteva zile de la internare în condiţii suspecte. Urmaşii săi au oprit imediat lucrările la castelul Neuschwanstein, nedorind să mai pompeze bani într-o chestie inutilă, la vremea respectivă. Şi aşa a rămas pănă astăzi. 

Hohenschwangau şi Neuschwanstein, sunt două castele absolut superbe, ridicate într-un loc mirific, binecuvântat de Dumnezeu şi de un pitoresc deosebit, desprins parcă din poveşti şi de care Disney abia dacă s-a apropiat în desenele sale.

Pe lângă Neuschwanstein, diliul de Ludvig al II-lea a mai ctitorit 2 castele, Linderhof şi Herrenchiemsee, primul aflăndu-se la doar 45 de km depărtare de Neuschwanstein. Fiind încă prea devreme să mergem acasă şi prea târziu să ne urmăm planul cu plimbarea prin valea Stubai, mai ales că ne şi obosise plimbarea de la Neuschwanstein, am pornit înapoi în Austria, după care din nou în Germania, că aşa ducea drumul, ca să vizitam şi Linderhof-ul, singurul castel pe care Ludvig a apucat să-l vada terminat. 

Castelul Linderhof

Pe drum, la intrarea în Austria, ne-am bucurat din nou de calitatea de a fi român, fiind singura maşină oprită şi verificată de un filtru de poliţie, alături de un alt cetătean de etnie mai colorată posesor de BMW ursuleţ cu numere vechi. Ăsta nu stiu dacă era român, dat german nu era sigur. Verificarea a durat vreo 15 minute, şi din ce m-am prins eu, singura vină pe care am avut-o e ca aveam numere de România. În fine...ne-au dat actele înapoi fără alte comentarii, ne-au urat drum bun, le-am urat şi noi în gand de mamă, morţi şi răniţi, şi am plecat mai departe. 

Drumul până la Linderhof a fost neasemuit de frumos, peisajele rurale austriaco-germane fiind de-a dreptul splendide. Am oprit pe malul unui lac să luam masa, ma rog...să mâncăn nişte biscuiţi că aia mai aveam, şi ne-am împrietenit cu raţele locului. 

Ajunşi la Linderhof, am dat din nou de parcare plătită, 4 euro parcă, şi de cel mai frumos amenajat loc din lume. Grădinile castelului Linderhof, sunt de un bun gust pe care eu nu l-am mai întălnit nicăieri, arhitecţii regelui au făcut adevărate minuni aici, rezultatul fiind unul halucinant. Dacă clădirea castelului în sine, nu are nimic deosebit sau impozant, întregul complex de 50 de hectare te lasă mut de uimire. Poţi petrece fără să-ţi dai seama o zi întreagă plimbându-te pe aleile parcului, între diferitele clădiri răsfirate în jurul castelului, cum ar fi Chioşcul Maur sau Casa Marocana, la fiecare descoperind elemente încântător de diferite. 

Cuvintele nu pot descrie impresia puternică pe care mi-a lasat-o castelul Linderhof şi grădinile sale. Nici n-am mai intrat înăuntru castelului, din ce am citit după aceea n-am pierdut mare lucru, ci am preferat să petrecem timpul rămas până la asfinţit mergând agale pe pitoreştile alei.

Într-un final, când soarele a dispărut în spatele munţilor, ne-am îndurat şi noi să pornim spre casă. 

Podul de 8 euro

Ninja la sfat

Turişti

Neuschwanstein din parcare

Hohenschwangau vazut de sus

Podul Mariei

Prin pădure

Castelul văzut de sus

La intrare in Neuschwanstein

Pe drum spre Linderhof

Un om fericit

Linderhof

Castelul Linderhof

Grădinile Linderhof