Prin Cenusa Imperiului. Habsurgic acuma. Impresii din Alpii austrieci. Innsbruck, Stubaital

Dacă în posturile anterioare povesteam cum au reuşit oraşele italiene să-mi sece şi ultimele rezerve de romantism şi răbdare şi să mă aducă pe culmile disperării cu forfota, gălăgia şi mizeria lor, de cum am scăpat şi am trecut graniţa în Austria, mi-am regasit liniştea şi calmul. De fapt abia acum l-am găsit, că nu cred să le fi avut înainte.

Valea Stubai

Am plecat din sătucu nostru italian Dolo cu noaptea în cap, că mă strafulgerase pe mine ideea să nu mai mergem pe autostrada, ci pe drumurile naţionale ca să mai admirăm peisajul şi să şi să nu mai plătim taxele de autostradă piperate ale italienilor. Proastă idee la care am renunţat foarte repede, datorită aglomeraţiei am făcut 30 de km în 40 de minute. S-ar părea că nimeni nu vrea să plătească taxele de autostradă. Am renunţat la peisaje şi la Vicenza am intrat din nou pe autostradă pe care am mers vreo 200 de km până la intrarea în Austria prin Pasul Brenner sau Brennero în italiană. Brennero scrie şi pe indicatoare, nu vă aşteptaţi să găsiţi altele care să indice vreun oraş cunoscut sau Austria, că aşteptaţi degeaba. Înainte de intrarea în Austria am plătit vreo 17 euro taxe de autostradă, plus încă 7.5 euro vignetta pentru Austria pe care am luat-o de la un popas de pe marginea drumului. Tot de la popasul asta am luat şi cele mai proaste sandwich-uri cu snitzel pe care le-am nimerit vreodată. Dar de fericire că ieşim în sfârşit din Italia, i-am iertat.

Înainte cu vreo 10 km de Innsbruck, ne-am trezit cu o nouă barieră în faţa şi a mai trebuit să plătim 8 euro, pentru ce nu am înţeles...un fel de taxă de şmecher. Am aflat mai târziu că e un fel de taxă de pod, pod pe care n-am avut nevoie să-l trecem că am facut imediat dreapta spre Stubaital, unde aveam rezervată cazarea. Făcusem rezervare la Pensiunea Alpenecho din Neustift im Stubaital, din pură întâmplare, eu încercănd practic să rezerv ceva în centrul Innsbruck-ului. Însă din întâmplare ies uneori nişte chestii minunate. La fel şi de data asta. Ne-am trezit într-un peisaj absolut de vis, desprins parcă din poveştile cu Heidi şi din reclamele la Milka, Stubaital asta fiind una dintre cele mai frumoase şi pitoreşti văi din Alpi şi una dintre cele mai vizitate staţiuni montane din zonă, cu peste 100 de km de pârtii de ski. Astea le-am aflat după ce am ajuns acolo, total uimiţi de peisajul în care am reuşit să nimerim. Motto-ul zonei este: The Stubaivalley: where reality takes a break! deci...ce ar mai fi de comentat.... Toate detaliile pentru doritori se gasesc aici.

La Pensiunea Alpenecho, am găsit probabil cea mai frumoasă cameră de hotel în care mi-a fost dat să intru vreodată. Dacă mai pui şi pretul de 39 de euro pe zi, şi vederea pe care o ai de la balconul camerei... rămâi cam fără alte opţiuni în ceea ce priveşte vacanţele la munte. Că tre să fii total diliu la cap să alegi altceva.

Valea Stubai

După ce ne-am cazat am plecat la plimbare şi am descoperit de ce este Valea Stubai atât de laudată şi vizitată. E pur şi simplu un colţ de rai. N-are sens să mai comentez eu că nu pot decât să stric impresia. Aşa că mai bine tac şi pun multe poze.

Mi-a părut rău doar pentru că rezervasem doar două zile pentru a sta aici. Dar promit că revin.

Pe seară am mers în Innsbruck pentru a vizita oraşul şi a reface rezerva de provizii şi de bere care scăzuse alarmant. De frică să nu ne pună să plătim iară 8 euro pentru podul ala, nu am mai intrat pe autostradă, am ales un drum sinuos cu vreo 10 km mai lung, însă nemaipomenit de pitoresc.

Arcul de Triumf

Innsbruck este un oraş frumos, curat, cu un centru vechi încântător, înconjurat de munţi semeţi şi dominat de trambulina Bergisel, una dintre cele mai mari din lume. Palatul Imperial al Mariei Tereza, Catedrala şi Acoperişul Auriu reprezintă cele mai cunoscute obiective turistice ale oraşului, pozate în fiecare an de mii şi mii de turişti, deci şi de noi.

Noi nu prea am avut timp de vizitat obiective, ne-am plimbat vreo oră pe pitoreştile stăzi ale oraşului vechi, iar apoi am nimerit într-o cărciumă cu Happy Hour la bere. Lucru care mi s-a părut cel mai important obiectiv. După ce ne-am umflat burţile cu bere şi nelipsiţii cârnaţi cu varză acră, am făcut o vizită şi la un supermarket ca să punem ceva în frigiderul din cameră, că tot consuma curentul degeaba.

Ajunşi în cameră, după încă o bere pe balcon, îmbătaţi de aerul curat şi tare de munte combinat cu bere Zipfer, am adormit buştean, visând la castelele pe care aveam să le vizitez a doua zi.