O zi bună de plajă - NOT!!! (spre Neptun)

        Acum două săptămâni, a trebuit să ajung pentru o zi la Neptun. Nu mai trecusem pe acolo de câţiva ani buni, şi chiar şi atunci fusesem doar în trecere. În imaginaţia mea Neptunul era tot cel de pe vremea răposatului, staţiunea de lux a litoralului, în care nu ajungea oricine, fiind rezervată mai mult pentru activisti ş.a.m.d.. Urma să descopar însa, că zilele de glorie au trecut de mult... 

Nămol

Dacă tot am zis că ma duc, în mintea mea m-am gandit să îmbin utilul cu plăcutul şi să ma duc cu motocicleta. Zis şi făcut, mă trezesc, mă uit pe geam...ceva nori însă destul de cald, iau 2 tricouri, slipul şi o pereche de şlapi, le îndes în coburi lânga costumul de ploaie şi "pe cai, că se filmează". Până pe la kilometrul 100 pe A2 totul bine şi frumos, soare, autostrada liberă, mers cu cruise controlul la 120km/oră...o feerie. Înainte de iesirea de la Drajna, începe sa picure. Din ce în ce mai tare. Până la urmă opresc sub un pod deşi nu ploua tare, zicând că daca tot am costumul de ploaie la mine de ce să nu-l şi folosesc. După vreun sfert de oră şi multe injurături de Dumnezei, biserici, răposati şi altele reuşesc să-l şi închid, după ce în prealabil stricasem şi reparasem fermoarul. Plec. În 5 minute ploaia se opreşte facând loc unui arzător soare de iulie. Îmi blestem soarta, însă din comoditate nu mă mai opresc să dau costumul de ploaie jos, decizie care mai târziu se va dovedi de o uimitoare inspiraţie. Trec podul peste Dunăre şi vine staţia de taxare. Portofelul este în blugi, sub costumul de ploaie, care e dintr-o bucată...Dumnezeu e din nou glumeţ. Reusesc sa ajung la el, stricând din nou fermoarul, dar de data asta am experienţă în a-l repara. Rămân cu costumul pe mine că se vedea destul de negru la orizont, iar la Cernavodă îmi vine geniala idee să o iau spre Ion Corvin, să ajung in Mangalia şi de acolo Neptun. Pe la Rasova, aproape concomitent mi se aprinde becul de la benzină şi începe sa plouă. Întâi timid, dar în 5 kilometri cerul se rupe şi îmi cade mie în cap, tot deodată. Zic că deh...ploaie de vară, nu ţine mult...Trebuie să menţionez că în ziua aia nu mi-au ieşit deloc predicţiile....

 Ştiam că după ce se aprinde becul de la benzină mai merg lejer 50 de kilometri. Trec de Ion Corvin, de Adamclisi şi fac dreapta spre Mangalia şi Negru Vodă. Asfaltul e bunicel, pe alocuri vălurit, dar cui dracu îi mai pasa că ploua de ziceai că s-a spart conducta Radet-ului la Universitate. Făcusem vreo 35 de kilometri de când se apinsese becul de la benzină. Până atunci nu vazusem picior de benzinărie aşa ca opresc într-un sătuc uitat de lume să întreb un moş care pe ploaia aia altă treabă nu avea decât să împinga un cărucior gol. Se uită la mine destul de contrariat şi îmi dă întristarea...dacă merg înainte abia la vreo 30 de kilometri e benzinarie, mai bine mă întorc vreo 7 km şi fac cam un kilometru spre Constanţa. Îl ascult, că zărisem în ochii săi o sclipire de inteligenţă. Deja asfaltul nu se mai vedea, drumul fiind tot un pârâiaş adânc de vreo 5 centimetri. Ajung la o staţie din aia mobilă Rompetrol, din care scoate capul ferindu-se de ploaie, un idiot cu un imens rânjet pe mutră: "Nu am benzină". Acelaşi răspuns şi la întrebarea mea disperată: "Şi io ce p...a mătii fac acuma?". Mă abtin cu greu să nu-i stălcesc mutra si plec mai departe în ploaie spre Constanţa. Cand ziceam că gata, să vezi acuma cum împing prin ploaie ca prostul de motocicletă, se iveste o chestie verde cu doua pompe. Benzinarie!!!! Cu benzină!!!!  Dumnezeu există şi este de o ironie greu de egalat...aşa că, după ce alimentez, îmi bagă în cap ideea ca în loc să o iau pe drumul cunoscut Călăraşi-Constanţa să fac dreapta după un indicator ce zicea Negru Vodă. Pâna la urmă, după ce a trebuit să apelez la prietenul Goagal si hărţile sale de vreo câteva ori şi să mă întorc din drum tot de atâtea ori, reuşesc să ajung în Eforie.... Da ştiu, eu vroiam in Mangalia dar acuma ce să fac...e bun si Eforie....macar stiam unde sunt. Ploaia se opreşte abia dupa ce trec de Costineşti. Eram ud fleasca deja de mult timp, costumul de ploaie fiind total depăsit de situaţie. După 500 de kilometri din care 300 prin ploaie şi alergănd după benzinării ajung în Neptun la hotelul Doina care la momentul ăla mi s-a parut cel mai frumos hotel din cea mai frumoasă staţiune din lume.

Pe mine şi pe motocicletă erau minim 5 kile de nămol care începuseră să se usuce. 

După ce m-am uscat şi încălzit cât de cât, cum deja se înserase, am ieşit la o plimbare şi să căutăm o terasă cu bere şi ceva de mâncare. Ocazie cu care am vazut că în Neptun, în luna iulie, nu era absolut nici dracu. Staţiunea este destul de curată, majoritatea hotelurilor vechi sunt renovate, construcţii noi nu prea am văzut. Însă o linişte şi o pace mai ceva ca-n cimitir. La cele câteva terase din centru maxim 2-3 mese ocupate la fiecare. Preţurile sunt ok, mult mai mici decât la Mamaia, însa degeaba. Singurul loc unde era mai multa agitaţie era o autoservire unde cu maxim 200 de mii mâncai de mai dădeai şi la câini. 

Obosit de drum, de ploaie şi de bere m-am întors la hotel şi m-am culcat, trezindu-mă a doua zi dimineaţa, scaldat in razele soarelui, ca uitasem să trag draperia... 

M-am dus pe plajă, care, fiind destul de liberă era şi destul de curată. Din plaja "la steaguri" a mai rămas doar numele şi beţele steagurilor...cred că e greu să atârne cineva nişte cârpe pe catargele alea, macar aşa..pentru tradiţie...Şezlonguri multe, cu 10 lei pe zi, însă toate goale. Lumea puţină care era statea pe cearceafuri printre şezloange...pentru multa lume 10 lei sunt o grămadă de bani....

În fine, multe nu sunt de zis...Neptunul şi-a pierdut de mult strălucirea, deşi este curat şi destul de bine amenajat, preţurile nu sunt mari, lumea care înca se mai duce acolo este doar cea cu bilet de la sindicat sau mai ştiu eu de unde.... La faptul că nu e multă lume ajută şi sictirul personalului din hoteluri, terase şi etc. care nu ştiu altceva decât să încerce să umfle nota sau să-ţi bage pe gât ceva...dar asta cred că deja e tipic românesc şi face parte din "brandul de ţară". Prea curând nu cred că voi mai ajunge acolo....

După vreo 2-3 ore pe plajă, şi un prânz rapid, m-am urcat cu mare grijă să nu ma murdăresc pe motocicletă şi m-am oprit în prima spălatorie din Mangalia. Apoi, curat şi plăcut uscat am pornit pe acelaşi drum pe care intenţionasem să şi vin dar Dumnezeu n-a fost de acord, adica spre Negru Vodă. Peisajele sunt absolut superbe, drumul până la Cernavodă liber, dar cu ceva denivelări şi gropi...păcat ca nu am prea facut poze dar nu-mi mai ardea deloc...

Cam aşa mi-am petrecut eu una din extrem de puţinele zile pe litoralul nostru din Sud în ultimii ani, între ploaie, vânt, nesimtirea hotelierilor şi ospătarilor şi nostalgia vremurilor de mult apuse.